Dinu Ianculescu, actor şi poet, s-a născut la 24 martie 1925, în Bucureşti, fiul Aurorei (Vlădescu) şi al lui Constantin Ianculescu.
Îşi începe studiile la Liceul „Andrei Şaguna", din Braşov, avându-l ca profesor pe Ştefan Baciu, cel care îi va deschide drumul spre poezie. Ultimele trei clase le continuă la liceul „Sf. Sava" din Bucureşti (absolvent 1945), fiind student, în acelaşi timp, la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică (absolvent 1947), clasa Maestrului Ion Manolescu.
A beneficiat în familie de o educaţie tradiţional-românească, iar la şcoală de profesori deosebiţi, personalităţi aparţinând elitei intelectuale din acea perioadă istorică zbuciumată.
Îşi ridică glasul împotriva Diktatului de la Viena, „Ne cheamă Ardealul" (1944), debutul în poezie făcându-l la „Universul literar" (1941).
Actor de film (Mihai Viteazul, Misterele Bucureştilor, Secretul lui Bachus ş.a.) şi de teatru (la „Naţional" şi „Teatrul Mic"), apare la TVR în cadrul emisiunii „Teleenciclopedia" ca mesager al deschiderii culturale din anii 65-70, „Vocea de sâmbătă seara", fermecătoare şi inconfundabilă.
În 1985 părăseşte ţara, cu destinaţia Germania, Frankfurt pe Main. Este activ la teatrul din Darmstadt, colaborând la posturile de radio din Frankfurt şi Baden-Baden. Este preşedintele de onoare al Comunităţii Românilor din zona Rin-Main.
„Înzestrat cu o voce gravă şi având o frazare în care inteligenţa este contrapunctată de sensibilitate, actorul Ianculescu, remarcabil interpret de poezie, s-a dovedit a fi şi un poet de o certă sensibilitate lirică, preocupat îndeosebi de cultivarea formelor clasice". (Wikipedia). Era de părere că poezia de formă fixă (rondelul, sonetul) nu poate fi transpusă în alte limbi decât în „cea de acasă".
La aproape 92 de ani, a participat, până spre sfârşitul anului trecut, la majoritatea activităţilor culturale organizate de CROM, cu sprijinul inestimabil al doamnei Dorothea Krampol, preşedintele Comunităţii.
A urmat o iarnă grea în Germania. Starea sănătăţii Maestrului s-a înrăutăţit brusc. Am mai avut posibilitatea să-l mai ascult o dată.
Aparent, vocea nu se schimbase mult. Era durere în suflet, era gândul la cei dragi, de aici şi de acasă. Dar „Vocea de sâmbătă seara" avea acum un mesaj transcendental.
Un ultim telefon adresat colaboratorului şi prietenului său, filologul Teodor Vasilache:
- „A fost vis sau realitate?" - „Ai visat", a fost răspunsul „firesc" al lui Teodor (ţinându-şi firea).
A fost o revelaţie „suprafirească". Un vis nu poate fi o revelaţie, dar revelaţia poate fi un „vis":
„Era lumina Lui şi 'naltul Lui veşmânt…în noaptea vieţii cine ştie când…"
„Vocea de sâmbătă seara" s-a stins în 7 februarie 2017, la Frankfurt pe Main, în inima Germaniei, oraşul în care s-a născut cel mai important poet german Johann Wolfgang von Goethe.
Răspunsul rezolut a „sosit" după 12 ani de frământări la repetabila Rugă din 14 aprilie 2012: „Spune-mi, Doamne, când să viu / Când e primăvară iar, / când se face vara, vară, / ori acum când îţi scriu! / Poate-n toamnă bunăoară, / dacă nu e prea târziu. / Spune-mi, Doamne, când să viu! / Când e primăvară iară? / Sau la iarnă pe când ştiu / că-mi va fi drumul povară / îmi trimiţi să nu mă doară / sanie cu bidivii? / Spune-mi, Doamne, când să viu!".
A fost înmormântat după datinile creştineşti ortodoxe, la 17 februarie, în Cimitirul Central din Frankfurt. Oficierea slujbei a fost făcută de Părintele Anghel de la Biserica ortodoxă din Offenbach.
Peste mormântul actorului şi poetului român Dinu Ianculescu, învecinat cu cel al filozofului german Arthur Schopenhauer, s-a aşternut de acum ninsoarea:
„Soseşti. În vând e-o goană de mătase, / un blând auz abia ajuns, o miere / din ţipătul de arbori cu durere / şi de câmpii zbătându-se sub coase, / şi pleci. Amar e răul. //…// Poate cetind aceste versuri vine / o pasăre-ce şi-a pierdut grămada / de fraţi şi de surori până la mine - / şi nevăzută spulberă zăpada / pe care-am scris sonete pentru tine / ca pe un zid însângerat cu spada". (Dinu Ianculescu - „Soseşti")
