Nu există om care să nu merite iertarea şi iubirea ta

Distribuie pe:

A fost odată un bătrân foarte credincios, care-şi câştiga existenţa vânzând tot felul de nimicuri şi vechituri. Oamenii credeau că bătrânul nu are discernământ, căci accepta inclusiv monedele false, fără să protesteze. La fel dacă aceştia îi spuneau că au plătit deja, deşi nu o făcuseră, el îi credea pe cuvânt.

Înainte să moară bătrânul a ridicat ochii spre cer şi a spus:

- O, Doamne, am acceptat multe monede false de la oameni şi nu

i-am judecat nici măcar o singură clipă în inima mea. Mă aflu acum în faţa Ta, eu însumi fiind o monedă falsă. Te rog, nu mă judeca!

Atunci, din cer s-a auzit o voce care i-a zis:

- Cum crezi că este posibil să judeci pe cineva care nu a judecat niciodată?

Lasă un comentariu