Din serialul - Centura ocolitoare a municipiului Târgu-Mureş 2004-2....? ,,ARCUL DE TRIUMF" DE LA LIVEZENI

Distribuie pe:

Livezeni este locul unde centura rutieră ocolitoare a municipiului Târgu-Mureş va intersecta drumul judeţean 135. Cu o lungime de peste 11 km, ocolitoarea va lega drumul European 60 din comuna Corunca de DN15 în comuna Ernei. Acest drum va avea 5 poduri, 2 pasaje şi un viaduct, costurile materializării proiectului fiind estimate la aproape 50 de milioane de euro.

Impunătoarea construcţie care te întâmpină la intrarea în comuna Livezeni este denumită de către trecători ,,ARCUL DE TRIUMF"- de Livezeni, tocmai datorită asemănării cu acesta.

Pasarela la care facem referire, a fost proiectată încă din ,,faşă" cu greşeli, motiv pentru care împiedică constructorul să continue lucrările sub pasarelă.

Primarul comunei Livezeni, dl Banyai Istvan, a convocat la sediul Primăriei, vineri, 24 martie a.c., o şedinţă deschisă cu toţi cei responsabili şi implicaţi în derularea proiectului. A salutat prezenţa reprezentanţilor societăţii constructoare Copisa Constructora Pirenaica - dl Adrian Bria şi dl Călin Bobiş, reprezentanta Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) - dna Monica Epure, şeful Corpului de Control al Instituţiei Prefectului Judeţul Mureş, dl Ioan Pascu, şi dl Ovidiu Dancu - vicepreşedinte al Consiliului Judeţen Mureş.

,,Vreau să subliniez în primul rând că nu dorim să punem obstacol în construcţia centurii în nici un caz, chiar dorim să se finalizeze cât mai repede, dar să încercăm să stabilim câteva reguli de convieţuire, deoarece comuna Livezeni trăieşte într-un şantier. Am dori să facem mai uşor această perioadă de traversare" - a spus edilul şef al comunei Livezeni.

Comuna Livezeni, după părerea edilului, a tras un ,,Loz necâştigător", cu construirea centurii ocolitoare a Târgu-Mureşului, deoarece comuna este împărţită în două de acestă centură şi, pe de altă parte, construirea ocolitoarei nu le aduce locuitorilor din Livezeni nici un beneficiu - aceştia nu vor avea acces direct la centură.

Fiecăruia dintre invitaţi, primarul Banyai Istvan le-a adresat întrebări. Întrebările primarului adresate CNAIR au făcut referire la termenul de finalizare a lucrărilor şi dacă în devizul de lucrări al contractului este prevăzută o sumă pentru repararea străzilor care duc spre centură. Dna Monica Epure - din partea CNAIR, a precizat faptul că nu este mandatată pentru a reprezenta poziţia oficială a CNAIR, doar că va consemna toate problemele şi vor fi găsite soluţiile legale, atât cu reprezenţii proiectantului, cât şi cu cei ai constructorului. În acest sens, a cerut Primăriei Livezeni să facă o adresă prin care să notifice toate problemele apărute în perioada derulării proiectului. Referindu-se la termenul de finalizare al lucrărilor, a spus că acesta depinde de finanţare, subliniind că odată cu întreruperea execuţiei s-a pierdut o etapă de finanţare, proiectul va trebui continuat pe un alt proiect de finanţare.

La un moment dat, discuţia a devenit interactivă la intervenţia mai multor cetăţeni prezenţi în sală. Întrebările pertinente, cele mai frecvente, au făcut referire la repararea drumurilor afectate, care în unele zone ale comunei arată ca un puzzle. Şeful Corpului de Control al Instituţiei Prefectului Judeţul Mureş, dl Ioan Pascu, în intervenţia sa, a precizat faptul că ,,executantul este cel care trebuie să suporte aceste pagube, nicidecum bugetul local".

În aceeaşi manieră s-a exprimat şi reprezentantul Consiliului Judeţean Mureş, dl Ovidiu Dancu, care a fost categoric: ,,Cine strică repară!"

Referitor la repararea drumurilor din comună, dl Adrian Bria, de la Copisa, a dat următorul răspuns: ,,varianta de ocolire la pasaj o vom reabilita săptămâna viitoare, iar către Poieniţa, după sărbători, după Paşti."

Subiectul finalizării planului parcelar, care este necesar pentru a se efectua exproprierile, a fost explicat de către reprezentanta CNAIR. Dna Monica Epure a subliniat faptul că CNAIR-ul aplică legislaţia, precizând totodată faptul că ,,banii pentru exproprieri prevăzuţi în Hotărârea de Guvern sunt în cont la CEC. „În continuare, a menţionat rolul pe care îl are Primăria în finalizarea planului parcelar, pe care numai după ce primeşte viza de la Oficiul de Cadastru ,,din momentul acela se poate întruni Comisia de expropriere care să analizeze documentele fiecărei persoane în parte." A conchis, în a spune că ,, La comisie nu se pot negocia banii, doar în instanţă."

La întrebarea ,,Conform graficului de lucru, în ce stadiu vă aflaţi momentan, în ce procent aveţi lucrarea astăzi finalizată?", dl Călin Bobiş, reprezentantul societăţii constructoare Copisa Constructora Pirenaica, a anunţat că Centura de ocolire a municipiului Târgu-Mureş este realizată în procent de 30%. A făcut referire la problema proiectării, spunând: ,,Problema cu proiectarea, ca să înţelegeţi, în momentul în care această lucrare a fost proiectată, a fost proiectată de un proiectant pe nume ARCADIS, care, din păcate, în momentul de faţă nu mai răspunde de lucrare."

Au mai fost şi alte întrebări adresate invitaţilor, una dintre ele retorică, de exemplu: ,,Când se deschide circulaţia la pasarela de pe drumul judeţean?"

,,La pasaj e o problemă de scurgere a apelor care intră, că nu e stabilită de proiectant. E bine proiectat, dar nu e complet, mai trebuie adăugat ceva...nu pot să dau termen", a spus reprezentantul societăţii constructoare Copisa Constructora Pirenaica - dl Adrian Bria.

Întrebat, la finalul întâlnirii, despre rezultatul discuţiilor, primarul comunei Livezeni, dl Banyai Istvan, s-a arătat nemulţumit în special de faptul că nu se pot preconiza, nici după mai bine de un deceniu, termene parţiale de finalizare a lucrărilor, proiect ce iniţial s-a promis finalizat în doi ani. Faptul că ,,aşa cum este proiectul, în acest moment nu există acces din Livezeni pe centură, iar locuitorii de aici dacă vor să urce pe centură trebuie să intre în Târgu-Mureş, să iasă în Corunca şi să intre pe centură" - este un aspect pe care edilul şef speră să-l rezolve cât mai repede.

Lasă un comentariu