Dragi prieteni şi cititori, săptămâna aceasta, prima după Paşti, se mai numeşte şi săptămâna Luminată, sau Săptămâna Albă. Pentru creştinii ortodocşi, săptămâna aceasta este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile, de la Paşti la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile). Această perioadă stă sub semnul luminii şi prima slujbă din săptămână începe prin cuvintele „veniţi de luaţi lumină".
În popor există credinţa că odată cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos se deschide raiul pentru cei ţinuţi în iad, de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei. În toată Săptămâna Luminată, în semn de bucurie, uşile împărăteşti ale Altarului, în toate bisericile, nu se închid, nici chiar după terminarea slujbelor, ci ele rămân larg deschise. Credinţa populară spune că cine moare în acest interval, şi mai ales în ziua de Paşti, merge de-a dreptul în rai, pentru că lumina raiului străluceşte fiecărui om ce moare, şi pentru că în timpul acesta uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului închise. Conform credinţei populare româneşti, cel care moare este primit în rai, „indiferent de păcatele pe care le-a făcut, căci toate i se iartă". Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului, începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului, şi rămâne deschis de la Înviere, până la Duminica Tomii. Pentru un creştin adevărat şi care s-a împărtăşit cu Hristos în noaptea Învierii, cu bucuria iertării aduse de Hristos prin Înviere, trecerea în viaţa veşnică în Săptămâna Luminată poate fi privită ca o bucurie şi o biruinţă. Şi slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii.
Tradiţia populară românească spune că nu e bine săptămâna aceasta să arunci apa către uşă, „pentru că uzi sufletul morţilor din acea casă şi nu le place". În nici o zi a acestei săptămâni sfinte nu se ţese, nu se deapănă, „căci cum se învârte vârtelniţa astfel se vor învârti şi vânturile şi vor aduce ploi şi furtuni; nu se coase, „căci precum sparge acul pânza, aşa va sparge şi piatra holdele".
În a doua zi de Paşti, „finii merg la naşi cu dar de colaci, un covor ţesut în casă şi un ulcior". Flăcăii merg la fete cu stropitul şi cu văluritul, iar o năframă albă pusă într-o prăjină se poartă în fruntea alaiului, care merge din casa în casă şi face urări de Paşti. Se zice că e bine ca flăcăii şi fetele să se uite în fântână, pentru a fi curaţi şi frumoşi ca apa de izvor.
Hristos a Înviat!
