Se spune, că „Meseria este Brățară de Aur", dar pentru un tânăr să ajungă un bun meseriaș, musai să fie instruit de un maistru cu experiență, capabil să-l învețe tainele îndeletnicirii pentru care tânărul manifestă vocație. Pe vremuri, în perioada de glorie a socialismului, în România cu o economie în plin proces de industrializare în mai toate domeniile, tinerii din mediul rural se îndreptau spre școlile profesionale, unde, timp de trei ani, învățau, teoretic și practic, o meserie cu aplicabilitate în industrie sau agricultură. Cei interesați să-și continue studiile erau încurajați să se înscrie la liceul seral sau fără frecvență. Trebuie să recunoaștem că absolvenții acestor forme de învățământ erau mult mai bine pregătiți decât absolvenții de liceu, curs de zi, din zilele noastre, când, potrivit statisticilor oficiale, doar 59 la sută dintre absolvenții de liceul proveniți din mediul rural promovează examenul de bacalaureat.
Pentru tinerii din perioada aceea presupunea un efort foarte mare să lucreze 8 ore, uneori chiar în schimburi, apoi să frecventeze cursurile încă patru-cinci ore. Mulți absolvenți au reușit la examenele de admitere în facultăți, mai ales la cele tehnice, școli de maiștri, școli tehnice, devenind peste ani personalități marcante la locul lor de muncă. Așa s-a construit socialismul, prin muncă, efort intelectual, instruire și multe sacrificii! Dacă le vorbești tinerilor din zilele noastre despre acele vremuri, nu exagerez să le numesc de glorie, te privesc cu ironie, considerându-te nostalgic comunist. Vreau să spun că generația noastră, a celor peste 60 de ani, majoritatea pensionari, avem curajul să privim înapoi cu mândrie, fiindcă am plecat din sat la școlile din oraș și prin școală am realizat ceva în viață, pentru noi și pentru societate. Copilul meu, medic, stabilit în SUA, m-a supărat rău de tot, odată, în urma unor discuții mi-a reproșat că am plecat de la coada vacii și am rămas tot cu năravuri conservatoare, că trebuie să mă adaptez la vremurile noi. I-am spus că am plecat din sat, fiindcă și acolo s-a modernizat agricultura, au apărut tractoare și utilaje moderne, fabricate în România, că procesul de modernizare a ruralului presupunea orientarea tinerilor spre alte domenii, că la examenul de admitere în liceu, după absolvirea a opt clase, la admiterea la facultate, ori la școli profesionale de prestigiu, cei din generația mea intrau fără meditații, iar statul ne-a acordat burse, casă și masă gratuit, cu singura obligație, la absolvire să ne prezentăm la locul de muncă unde eram repartizați.
Ce fac tinerii din mediul rural în zilele noastre? Unii sunt preocupați să plece în străinătate la munci necalificate, umilitoare, alții stau acasă și toacă pensiile părinților pe taxe universitare cu specialități cu denumiri pompoase, fără nicio căutare pe piața muncii. După ce a cântat cocoșul de patru ori în noaptea deșteptării din somnul capitalismului sălbatic, agenții economici din industrie, agricultură și servicii se plâng că nu mai au forță de muncă calificată, iar guvernanții social democrați au ridicat salariul minim pe economie cu speranța că tinerii se vor orienta spre meserii cu căutare în economia țării. Greșeala mare a început în 2009, când pedeserista, pe care gurile rele au poreclit-o „Abramburica", fiind mai mare peste învățământ, a desființat școlile de arte și meserii, acestea fiind absorbite de liceele tehnologice, multe cu specializări care nu răspund nevoilor elevilor și pieței muncii.
Subsemnatul, fiind absolvent al primei promoții de liceu de specialitate, de cinci ani, am fost instruit teoretic și practic într-o școală de prestigiu. Pe lângă materiile de liceu, ni s-au predat și materii de specialitate. Astăzi, liceele tehnologice de patru ani nu au condiții pentru practica elevilor, cât despre partea teoretică vreau să vă dau un singur exemplu: la Asociația Crescătorilor de Albine din România, Filiala Mureș, o distinsă doamnă profesoară a venit cu elevii în vizită, în perioada aceea de „Săptămâna altfel". Copiii au fost cuminți, au ascultat ce li s-a spus și la un moment dat i-am întrebat dacă există printre ei un corigent. Doamna profesoară mi-a răspuns că toată clasa este corigentă la una sau mai multe materii, că nu există niciun elev în clasă fără corigență. Am rămas surprins, mai ales că în urmă cu 50 de ani am fost și eu elevul acelui liceu, iar în clasa noastră, cu 99 la sută elevi din mediul rural, nu era niciun corigent. Funcționa în acel liceu un profesor, diriginte la o clasă cu mai multe fete. Dacă o fată nu învăța, dirigintele îi spunea să vină cu o carte poștală cu adresa mamei și o punea să scrie: „Dragă mamă, să știi că mă țin de postii și iarăși am luat un patru…" Profesorul punea cartea poștală în cutia poștală, iar când ajungea la destinație, poștașul din sat o citea și o comenta printre săteni. La un moment dat, câteva mame au venit la conducerea școlii și au reclamat că au fost făcute de rușine în sat, bineînțeles că le-au aplicat și o corecție cuvenită fetelor vinovate că nu se țineau de carte.
Dincolo de aceste aspecte, vreau să amintesc că nici cadrele didactice din zilele noastre nu prea dau dovadă de vocație pentru învățământ. Este adevărat că nici părinții nu sunt preocupați prea mult de soarta elevilor. Cei cu bani îi îndoapă cu meditații, după fiecare test reușit le fac cadouri de sute de euro, condamnă cadrele didactice pentru nereușitele elevilor. Rar mai vezi părinți care își cresc copiii în cultul muncii. Economistul șef de la Banca Națională a României a semnalat un aspect dramatic, faptul că forța de muncă nouă intrată în câmpul muncii la împlinirea vârstei de 18 ani a fost de 365.000 de oameni/ anual, în perioada 2004-2005, iar în perioada 2009-2015 s-a redus la circa 250.000 de oameni /anual, ca urmare a prăbușirii natalității după anul 1990.
Mai există încă un aspect pe care doresc să-l supun atenției parlamentarilor mureșeni, pentru a se propune o lege capabilă să reglementeze învățământul din mediul rural. Pe vremuri, fiecare școală avea un lot didactic, unde copiii de la sat învățau să țină o sapă în mână, făceau cunoștință cu plantele cultivate în zonă. Astăzi, acele loturi agricole au fost repartizate de primari la diferite persoane. Mai amintesc și faptul, că în școala generală, la clasele V-VIII, se preda disciplina Agricultură, după programe și manuale reușite. În democrație, învățământul agricol din școlile sătești a fost înlocuit cu ore de învățământ tehnologic, cu te miri ce profile. Oare, pe cine mai interesează ce meserii mai învăță copiii din satele românești?...
