Proiect: POLIȚIȘTII ÎI VOR PUTEA EVACUA DIN LOCUINȚĂ PE SOȚII BĂTĂUȘI!

Distribuie pe:

Recent, pe site-ul oficial al Ministerului Muncii, a fost lansat în dezbatere publică un proiect de modificare și completare a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, prin care se propune obținerea unui ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști, la cererea victimelor.

Ordinul de protecție provizoriu va fi dat direct de polițist, pe o perioadă de 5 zile, în baza constatărilor proprii, putând fi pus în executare de îndată și fără trecerea unui termen. De menționat că, în prezent, doar judecătorul poate dispune măsuri de protecție a victimei printr-un astfel de ordin.

„În situația în care organele de poliție sunt sesizate prin plângere, denunț sau iau la cunoștință pe orice cale despre săvârșirea infracțiunii de violență domestică sau despre existența unor indicii solide referitoare la astfel de infracțiuni, prevăzute de art. 199 din Codul penal, în scopul înlăturării stării de pericol iminent pot emite un ordin de protecție provizoriu.

Polițistul poate emite un ordin de protecție provizoriu în cazul în care se constată că există un risc iminent asupra vieții, integrității fizice, sănătății sau libertății unui membru de familie.

Ordinul de protecție provizoriu este executoriu și prevederile sale se aplică de îndată, fără somație și fără trecerea vreunui termen", prevede proiectul pus în dezbatere. Odată ce este emis de polițist, ordinul va fi trimis pentru confirmare la procuror, în cel mult 24 de ore.

În prezent, victimele violenței în familie pot obține un ordin de restricție de la instanța de judecată, însă documentul nu se poate obține imediat, ci trebuie făcută o cerere la instanța competentă, soluționarea ei de către un judecător făcându-se în maximum 72 de ore.

Prin ordinul de protecție provizoriu, polițistul poate dispune evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei (indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate), cu obligația de a preda cheile locuinței polițistului; reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei și, dacă este cazul, schimbarea încuietorilor locuinței; obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate prin acesta; predarea de către agresor organelor de poliție a armelor deținute sau ridicarea acestora.

Propunerile, sugestiile și opiniile cu privire la acest proiect pot fi transmise, până la data de 3 iunie 2017, la adresa de e-mail dezbateri@mmuncii.gov.ro

Lasă un comentariu