31 mai Ziua Mondială fără Tutun

Distribuie pe:

Ca în fiecare an, cu prilejul Zilei Mondiale fără Tutun, Agenția Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș, derulează o serie de activități de informare - sensibilizare - conștientizare în mediul școlar sau în comunitate. Printre acestea s-a numărat și acțiunea adresată elevilor Școlii Gimnaziale ,,Dacia" din Târgu-Mureș de ieri, 30 mai.

Astăzi, 31 mai, între orele 12 - 14, va fi organizat un stand în Piața Trandafirilor din municipiul Târgu-Mureș, unde specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș, împreună cu partenerii de la Direcția de Sănătate Publică Mureș și Crucea Roșie - filiala Mureș, vor determina monoxidul de carbon din aerul exhalat, vor discuta cu persoanele interesate și vor distribui materiale educativ-informative. De asemenea, au loc activități alternative la consumul de tutun adresate persoanelor vârstnice de la azilul de bătrâni din cadrul Primăriei Târgu-Mureș, aflăm de la Roman Ioan Aleodor, coordinator CPECA Mureș.

Tema pentru Ziua Mondială fără Tutun 2017 este „Tutunul - o amenințare în calea dezvoltării".

Conform organizatorilor, „campania din acest an va fi axată pe amenințările industriei tutunului în calea dezvoltării tuturor țărilor, incluzând sănătatea și bunăstarea economică a propriilor cetățeni și va propune măsuri pe care guvernele trebuie să le ia în considerare pentru a promova sănătatea și dezvoltarea, prin combaterea crizei globale determinate de tutun".

Lasă un comentariu