De foarte mult timp mi-am dorit să merg în Ucraina. Am auzit, am văzut și citit multe despre această țară și oamenii ei și, în sfârșit, prin unele întâmplări fericite am ajuns să-mi îndeplinesc această dorință, deși cam târziu și cu frica anilor care mi s-au adăugat la etatea cam înaintată și curajoasă pentru așa ceva. A meritat efortul pe care l-am făcut. Nu mi-am imaginat că o să fiu atât de plăcut impresionată de această călătorie.
Am plecat în acest pelerinaj cu un grup de 50 de persoane, din Târgu-Mureș, la sfârșitul lui cireșar, am trecut vama pe la Siret, la frații noștri nord basarabeni. Am fost primiți cu multă căldură, dragoste si bucurie, ospitalitate peste tot pe unde am trecut. Coincidența a făcut ca să fim cazați la Cernăuți, la Hotel Bucovina, nume cu mare rezonanță sentimentală. Dimineața am început vizitarea Cernăuțiului cu clădirea Universității „fosta Mitropolie", unde au studiat mari personalități românești. (Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu…) La venirea comuniștilor în Basarabia, Mitropolia a fost dată universității, explicație oferită de ghidul lor, om deștept și foarte spiritual, care ne-a spus că ei au fost „eliberați " de mai multe ori de ruși. La Kiev, Catedrala „Sfânta Sofia", transformată acum în muzeu, construită după modelul celei de la Constantinopol, a fost salvată de la dărâmare de către „eliberatorii" amintiți mai sus prin intervenția francezilor la Stalin.
Emoții deosebite am avut sâmbăta, când am asistat la o liturghie în limba română și duminica, în același loc, la Marea Lavră a Kievului, unde se sărbătorea ziua îngerului Preasfințitului Patriarh al Ucrainei. Slujba s-a ținut afară, în curte, loc împodobit și pregătit cu multă atenție, festivism și frumos. De la bun început, în Lavră, pe o lungime de aproximativ 100-120 metri și lățime de 2 metri era pregătit un covor viu dintr-un strat de spice și verdeață, țesut deasupra cu boboci de trandafiri și alte flori (așa cum se vede din fotografie) pe care a venit și călcat Preasfințitul la sosire, până la altarul pregătit și înconjurat cu flori, unde urma să se țină liturghia. Era însoțit pe ambele margini ale covorului de flori de înalți prelați și reprezentanți ai clerului ucranian, care cu aproximație, erau cel puțin în număr de 150-160 de persoane, iar credincioși prezenți, cât vedeai cu ochii, întreaga curte a mănăstirii era neîncăpătoare (deși avea câteva hectare).
Momente emoționante au fost multe. Caut să selectez doar câteva. Unul dintre ele, cu o semnificație deosebită, a fost vizitarea cetății Hotin, situată pe malul Nistrului. Le-am predat de multe ori, la orele de istorie, elevilor, despre Moldova, Basarabia, Ștefan cel Mare, dar parcă n-am avut acele emoții ca acuma când am văzut pe viu cetatea Hotin. Fiind construită chiar pe malul Nistrului, am coborât destul de mult până acolo și ploua de turna, dar a meritat. Altfel se simt lucrurile la concret. După ce ne-am întors la autocar, ne-a cântat părintele basarabean Nicolaie, care ne însoțea de la ei, o cântare despre Ștefan cel Mare, nemaiauzită până atunci și cu vocea-i deosebită, a demonstrat încă o dată dorul lor pentru frații din România. (Sunt destul de năpăstuiți de soartă). Abia acum am înțeles mai bine cât de mare era Moldova lui Ștefan (de care aparținea și Bucovina), de ce o râvneau toți, mai ales vecinii de la răsărit, și o râvnesc și astăzi și nu-i lasă în pace.
Am vizitat multe în continuare la Pociaev, Mănăstirea Coreț, Lacul Sfânta Ana, unde se poate face baie, se spune că apa este tămăduitoare, mai ales pentru femei, Catedrala Maicii Domnului din Pociaev, unde am asistat la sfânta liturghie, la coborârea icoanei din cupola bisericii, ne-am închinat la moaștele Sf. Iov. Cei care au putut să intre pe „gura balaurului" în peștera unde a trăit sfântul au intrat, iar ceilalți am asistat doar (intrarea era de 50 pe 50 cm).
Întoarcerea acasă nu am putut-o încheia fără o noapte petrecută la Putna, apoi dimineața următoare pe la Sihăstria Putnei, Sucevița, Moldovița, acasă. Pentru toate aceste minunății petrecute trebuie să-i mulțumim, toți din grup, părintelui Vasile Tobias de la Crăciunești, care ne-a condus cu mare grijă și responsabilitate, și, nu în ultimul rând, bunului Dumnezeu și Maicii Sfinte că am reușit cu bine să facem tot traseul. În orice caz, m-am întors încărcată sufletește, fericită și mulțumită.
