TRANSILVANIA FURATĂ CARACATIȚEI VERZI I SE SCURTEAZĂ TENTACULELE! (II) O poveste dureroasă pentru românii de pe văile Mureșului și Gurghiului

Distribuie pe:

Trista noastră poveste a început în anul 2007, odată cu promulgarea Hotărârii Guvernului 1.143, din 18 septembrie 2007, prin care s-a înființat aria protejată de interes național Parcul Natural ,,Defileul Mureșului Superior", ca parte integrantă a Sitului Natura 2000 Călimani-Gurghiu, înființat tot în anul 2007, printr-o altă hotărâre de Guvern. Celebra, de acum, Hotărâre 1.143, descrie în anexa 1, secțiunea 1, limita parcului care pornește de la limita cu județul Harghita, respectiv satul Ciobotani, cuprinde toată Valea Mureșului, de-o parte și de alta a râului Mureș cu: toate gospodăriile oamenilor, primării, școli, cimitire, biserici, fânețe, pășuni, terenuri agricole ale cetățenilor, precum și toate pădurile proprietate particulară, care au fost până la acea dată retrocedate legal adevăraților proprietari.

Redăm din prezenta hotărâre câteva reglementări necesare pentru a se înțelege mai bine cum s-au pus problemele.

Art. 3, alin. 2 precizează faptul că acela care va lua Parcul în administrare va trebui să stabilească un set minim de măsuri de conservare sau utilizare durabilă a resurselor naturale, în conformitate cu prevederile din studiile de fundamentare științifică.

Cu alte cuvinte, prin acest articol de lege, se sugerează, încă din anul 2007, când nu exista legislație care să prevadă că acest parc, care face parte din Situl Natura 2000 Călimani-Gurghiu, va avea o administrație proprie, parcă se știa încă de atunci că va urma Ordinul Ministrului Mediului nr. 55/2010, dat de Lászlo Borbely, prin care a făcut cadou 136.000 de hectare de pădure și terenuri din județul Mureș S.C. Ocolului Silvic de Regim Gheorgheni S.A, în calitate de administrator.

Este foarte important de scos în evidență cine a semnat HG nr. 1.143/18.09. 2007: Attila Korodi - ministrul Mediului și Dezvoltării Durabile, Toke Istvan - secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Lászlo Borbely - ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, nu peste mult timp ministru al mediului, și, bineînțeles, prim-ministrul Guvernului României, Călin Popescu Tăriceanu, care și-a asumat, în anul 2005, cea mai controversată lege privind restituirea proprietăților, introducând în această Lege nr. 247/2005 sintagma ,,restitutio in integrum", adică restituire în întregime, deschizând, practic, cutia Pandorei, dând posibilitate marilor grofi unguri să revendice mari suprafețe din Transilvania.

Trebuie amintit și faptul că, atât Situl Natura 2000 Călimani-Gurghiu, cât și Parcul Natural Defileul Mureșului Superior s-au înființat la propunerea Agenției de Protecție a Mediului Mureș, prin două hotărâri guvernamentale, având la bază documentații de propunere științifică întocmite de către dr. ing. Abran Peter, fondator și președinte al Asociației pentru Protecția Mediului și a Naturii,, Rhododendron" Târgu-Mureș, care, între anii 2005 și 2007 a realizat documentația pentru desemnarea Sitului Natura 2000 Călimani-Gurghiu (136.865 de hectare) și pentru înființarea Ariei Naturale Parcul Natural Defileul Mureșului Superior (9.156 de hectare), documentații care au fost înaintate Agenției de Protecție a Mediului Mureș, unde, în același timp, era și salariat, ca șef al compartimentului biodiversitate, funcții deținute și astăzi?!

  Aceste două documentații de propunere științifică au fost elaborate de ONG-uri, printre care și Asociația pentru Protecția Mediului și a Naturii ,,Rhododendron", coordonată de același dr. ing. Abran Peter. Dr. ing. Abran Peter a speculat în documentația științifică a Parcului Natural Defileul Mureșului Superior faptul că, prin Legea nr. 5/2000, privind planul de amenajare a teritoriului național-secțiunea III, zone protejate, anexa 1, punctul 2, existau în județul Mureș două arii naturale protejate, și anume Rezervația Naturală ,,Deda-Toplița", cu o suprafață de 6.000 de hectare și Rezervația Naturală ,,Defileul Mureșului" cu o suprafață de 7.733 de hectare, transformându-le în Parcul Natural Defileul Mureșului Superior, sub argumentul principal că legislația strictă a celor două rezervații nu a fost respectată de comunitățile locale, el nefăcând altceva decât trecerea într-o categorie de arie protejată ,,care permite dezvoltarea durabilă a zonei cu respectarea zonării interne".

Paradoxal, în 2007, același Abran Peter trimite adrese la cele patru primării din Defileul Mureșului: Deda, Răstolița, Lunca Bradului și Stânceni, făcând presiuni asupra consiliilor locale și primarilor, pentru a-i determina pe aceștia să facă demersuri pentru reducerea și transformarea celor două rezervații amintite în parc natural. Practic, Abran Peter, în anul 2007, a dus în eroare opinia publică, transformând cele două rezervații în parc natural.

De fapt, este o suprapunere a parcului peste cele două rezervații.

Dacă din anul 2000 Defileul Mureșului făcea parte din două rezervații, înființate prin Legea nr.5/2000, de ce în 2007 a suprapus peste acestea un parc natural, mai puțin restrictiv ca rezervațiile? Probabil pentru că parcul, înființat conform HG 1143/18.09.2007, putea să aibă o administrație, pe când cele două rezervații nu puteau avea administratori?! Reiese un fapt incredibil, pe care locuitorii celor patru comune l-au descoperit, și anume că Parcul Natural Defileul Mureșului Superior are suprafața de 9.156 de hectare, în timp ce Rezervația Naturală ,,Defileul Mureșului" are o suprafață de 7.733 de hectare. Diferența de 1.423 de hectare, dintre suprafața Parcului Natural, constituit prin HG nr. 1143/2007, și Rezervația Naturală ,,Defileul Mureșului", prevăzută în Legea nr.5/2000, a fost introdusă intenționat, de Abran Peter, în documentația științifică de constituire a Parcului Natural Defileul Mureșului Superior.

 În realitate, această suprafață de 1.423 de hectare reprezintă intravilanul comunelor Stânceni, Lunca Bradului, Răstolița și Deda, unde există case, curți, grădini, cimitire, biserici, școli etc., pentru ca, ulterior, această suprafață să se supună unitar reglementărilor Regulamentelor și Planurilor de Management de la Gheorgheni, județul Harghita, prin care, printre altele, se interzice și ,,organizarea evenimentelor cu ocazia sărbătorilor tradiționale". Ca un fapt divers, care întregește personalitatea și activitatea științifică a dr. ing. Abran Peter, ca mare iubitor al mediului natural românesc, este faptul că a publicat la Budapesta mai multe lucrări științifice despre peisajul natural românesc, printre care ,,Vegetația montană din Călimani", ,,Studiul populațiilor de pinus cembra din Munții Bazinului Mureș-comunicări botanice", „Flora și vegetația montană în Călimani" și altele. Nu putem trece mai departe până nu arătăm faptul că Agenția de Protecție a Mediului Mureș, în calitate de autoritate competentă teritorială, avea obligația, conform art. 12, alin. 1, din OUG nr. 57/20.06.2007, ca ,,în momentul primirii documentației necesare instituirii regimului de arie naturală protejată, autoritățile competente pentru protecția mediului trebuie să inițieze consultări cu toți factorii interesați și să înștiințeze deținătorii și administratorii de terenuri". În realitate, aceste prevederi legale nu s-au respectat. Niciun proprietar din cele patru comune mureșene nu a fost înștiințat vreodată sau invitat la vreo dezbatere publică, aceștia aflând că proprietățile lor sunt incluse într-o arie protejată, abia în anul 2013, la mai bine de șase ani de la înființarea acesteia, prin intermediul abuzurilor făcute de către Societatea Comercială Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, condusă de dr. ing. Melles Elõd, care a început să perceapă, după bunul plac, taxe, să împartă avize de mediu pentru orice construcție pe proprietățile particulare, contra cost, să aplice amenzi pentru nerespectarea reglementărilor dintr-o arie protejată, pe care oamenii nu le cunoșteau. Aceeași obligație le revenea și autorităților locale, de a consulta proprietarii. Mai mult, aleșii locali trebuia să informeze corect pe cei care i-au ales?!

Lumea a început să se intereseze de ce terenurile proprietate personală, inclusiv curți, case și grădini, moștenite de la străbunii lor, care au murit în războaie pentru apărarea gliei strămoșești, sunt administrate de o societate privată din Gheorgheni, județul Harghita? Au aflat, spre marea lor mirare, din câteva acte oficiale, niște lucruri incredibile!

În Comunicatul de presă dat de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, chiar în ziua promulgării HG nr. 1.143/ 18.09.2007, că ,,Proiectul de hotărâre de Guvern a avut la bază elaborarea de studii de fundamentare științifică, în baza prevederilor legale. Deși conform prevederilor OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, ale florei și faunei sălbatice, pentru declararea de noi arii naturale protejate, nu se solicită acordul proprietarilor sau al autorităților administrației publice locale. Propunerile de declarare a parcurilor s-au făcut în baza ACORDURILOR AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE, PRECUM ȘI ALE PRINCIPALILOR PROPRIETARI ȘI COMPOSESORATELOR. DOCUMENTAȚIA ȘTIINȚIFICĂ A PARCULUI NATURAL DEFILEUL MUREȘULUI SUPERIOR A FOST ÎNTOCMITĂ DE AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI MUREȘ ȘI ÎNAINTATĂ ACADEMIEI ROMÂNE".

Interesant este faptul că la 20 septembrie 2007, la două zile de la publicarea Hotărârii de Guvern de înființare a parcului, Abran Peter, într-un comunicat de presă, a anunțat că: ,,Defileul Mureșului, a fost TRANSFORMAT în parc, prin această transformare se vor putea accesa fonduri europene..." Practic, nu s-a transformat nimic, pentru că cele două rezervații încă există, Legea nr.5/2000 este încă în vigoare, iar parcul este înființat printr-o hotărâre de Guvern, separat, iar fondurile europene s-au atras, dar nu pentru proprietari!

(va urma)

 

Lasă un comentariu