Un om căruia îi murise unicul copil, zămisli în inima lui o mare supărare împotriva lui Dumnezeu. Astfel, își făcu un arc capabil să ajungă până la cer și cele mai bune săgeți, pentru a-l ucide pe Dumnezeu. Apoi plecă spre locul unde răsare soarele. Ajuns acolo, așteptă ca soarele să răsară. Se auzi zarva unei mari mulțimi și multe voci strigând: „Deschideți porțile! Faceți loc Regelui!". Omul văzu o mulțime de persoane luminoase, îl cuprinse frica și se ascunse. Cortegiul trecu, iar în centru se afla „Cel care Strălucește".
Dintr-o dată cortegiul se opri, și persoanele simțiră un miros foarte urât, care aducea cu prezența în apropiere a unui pământean. Priviră bine în jur și descoperiră omul ascuns după un tufiș. Îl conduseră la Dumnezeu. Acesta îl întrebă:
- „Ce vrei?", iar el răspunse:
- „Durerea m-a împins să fug departe de bordeiul meu".
- „Dar ce faci cu acest arc și cu aceste săgeți?".
- „Oh, mă gândeam să vânez ceva…".
- „Da, nu cumva voiai să mă ucizi?. Sunt aici! Dă-i drumul!"
Omul ezită și spuse:
- „Ai dreptate, voiam să te ucid din cauza copilului pe care mi l-ai luat". Dumnezeu răspunse:
- „Dacă-l vrei pe fiul tău, poți să-l iei înapoi! Privește, este în spatele tău".
Omul întoarse capul și-l văzu: era atât de luminos și de fericit, că reuși cu greutate să-l recunoască. Atunci îi spuse lui Dumnezeu:
- „Nu, Doamne! Ține-l Tu. Lângă Tine stă mult mai bine!"
