Ceremonia comemorativă a Centenarului bătăliei de la Mărășești s-a desfășurat în prezența președintelui Klaus Iohannis, a președinților Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, a premierului Mihai Tudose și a mai multor miniștri ai Cabinetului reprezentanți ai autorităților publice, ai corpului diplomatic și ai cultelor. La eveniment au fost prezente peste 2.000 de persoane.
Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Național, timp în care au fost trase 21 de salve de tun, în memoria celor care au luptat și s-au jertfit pentru o Românie unită și puternică.
Președintele Iohannis a decorat drapelele de luptă ale unităților militare succesoare tradițiilor de luptă de acum 100 de ani. De asemenea, eroul veteran Daniel Porumb, care a fost rănit grav într-o misiune în Irak, a vorbit despre semnificația Mausoleului de la Mărășești.
După ceremonialul religios oficiat de un sobor de preoți condus de mitropolitul Nifon, arhiepiscop al Târgoviștei, și arhiepiscopul Vrancei și Buzăului, Ciprian, au fost depuse coroane de flori la Mausoleul de la Mărășești și a fost ținut un moment de reculegere. După intonarea semnalului „Stingerea", au fost aprinse torțele recunoștinței.
Președintele Klaus Iohannis: „În numele statului român, îmi plec fruntea în memoria eroilor care-și dorm în glorie somnul de veci în Mausoleul de la Mărășești. Nu-i vom uita niciodată! (...). Este momentul potrivit să evocăm astăzi cu recunoștință sprijinul misiunii militare franceze de sub comanda Generalului Berthelot, care a contribuit semnificativ la victoriile din vara anului 1917. Îi onorăm, totodată, pe militarii ruși căzuți în luptă, pe câmpul de bătălie de la Mărășești, alături de ostașii români. La un secol de la Primul Război Mondial, îi pomenim pe cei căzuți în luptă care se odihnesc în pământul țării noastre, indiferent de steagul sub care au luptat și de limba în care au jurat credință acestuia. Fie-le țărâna ușoară! Aceste locuri au fost martorele unuia dintre cele mai dramatice momente din istoria României, când prietenii ne erau puțini, aliații se aflau departe, iar inamicii ne înconjurau. O deviză curajoasă stă de atunci ca un legământ al Armatei noastre: Pe aici nu se trece! La un secol de atunci, România este un stat puternic, pe care aliații și partenerii se pot baza, pilon de stabilitate și securitate în această regiune. Iar acest lucru se datorează în mare măsură și Armatei României".
După defilarea drapelelor de luptă, ziua s-a încheiat cu spectacolul extraordinar de evocare istorică „Pe aici nu se trece!". Pe scena din fața Mausoleului Eroilor au urcat Paula Seling, Nicolae Furdui Iancu, Tudor Furdui Iancu, Vlad Rădescu, Mihaela Vlădescu, Proiect K1, Gheorghe Zamfir, violonistul Eugen Sârbu, Dumitru Fărcaș, Daniel Lazăr, Trupa „Lupii Albi".
„PE AICI NE SE TRECE!" - ISTORIA UNOR BĂTĂLII DECISIVE
Bătălia de la Mărășești, care a început exact în urmă cu un secol, pe 6 august 1917, a durat 29 de zile, până pe 3 septembrie 1917 și a reprezentat cea mai mare încleștare militară care s-a dat pe frontul românesc în timpul Primului Război Mondial.
La capătul a doi ani de neutralitate, în august 1916, din ordinul regelui Ferdinand, armatele române au trecut Carpații pentru eliberarea Transilvaniei. Intrată în război alături de Franța, Italia, Rusia și Anglia, care formau Antanta, țara noastră s-a găsit singură în fața armatei germane și austro-ungare, sprijinită de aliații turci și bulgari, fiind astfel obligată să suporte o ripostă concertată a inamicului. A fost un an cu pierderi grele pentru armata română, nevoită să abandoneze Oltenia, Dobrogea și Muntenia pentru a se retrage în Moldova. Cu toate aceste pierderi teritoriale, dar mai ales umane, lupta nu a fost abandonată, iar frontul avea să fie stabilizat la porțile Moldovei.
„Operația ofensivă a fost planificată de comandamentul român, în acord cu comandamentul rus de pe frontul din Moldova. Încă o dată însă, conduita partenerului de coaliție pune armata română într-o situație dificilă. Astfel, în fața contraofensivei declanșate de forțele centraliste care sperau într-o victorie printr-o ofensivă concentrică, a două grupuri de armate germane, armatele ruse contaminate de morbul revoluției se retrag în debandadă, descoperind flancul nordic al frontului româno-rus din Moldova. În aceste condiții, operația ofensivă a Armatei 1 române este contramandată. În schimb, Armata a 2-a română, comandată de generalul Alexandru Averescu, obține la Mărăști o strălucită victorie", potrivit istoricului vrâncean Horia Dumitrescu. Acestea erau auspiciile sub care debuta ceea ce istoriografia română a numit „bătălia de la Mărășești", iar cea germană, „bătălia de străpungere de pe Putna și Șușița".
„Marea încleștare a durat 29 zile și a angajat, de ambele părți, 25 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie și o brigadă de cavalerie. 16 din cele 29 de zile au fost marcate de lupte deosebit de înverșunate, de atacuri și contraatacuri, toate consumate la cea mai înaltă tensiune. Alături de Mărășești, în geografia istorică a românilor și-au căpătat un loc aparte nume de localități, râuri sau păduri: Bizighești, Străjescu, Furceni, Doaga, Moara Albă, Șușița, Zăbrăuț, Chicera, Cosmești, Călini, Răzoare, Muncelu. Tentativa inamicului de a străpunge frontul ținut de Armata 1 română (comandată, succesiv, de generalii Constantin Cristescu și Eremia Grigorescu) a fost dejucată. Aici, la Mărășești, armata română a repurtat o nouă și mare victorie, dovedind lumii că pe aici nu se trece", potrivit istoricului Constantin Kirițescu.
La sfârșitul bătăliei, generalul Eremia Grigorescu, adresându-se luptătorilor de sub comanda sa, arăta: „Timp de aproape două luni, prin rezistența îndârjită ce ați opus cu piepturile voastre la Mărășești și Muncelu năvălirii dușmanului cotropitor, ați făcut să se întunece visurile de cucerire ușoară a părții ce ne-a mai rămas din scumpa noastră țară… La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, ați smuls biruința cea mare. Ați făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noștri. Ați atras admirația lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat și măreț, o țară românească a tuturor românilor ".
Statisticile consemnează pierderile trupelor adverse la peste 60.000 de morți, răniți și dispăruți, pe când românii, din cei 170.000 de ostași angajați în lupte, au avut 27.140 de pierderi, respectiv 5.125 de morți, 9.818 dispăruți și 12.467 de răniți. La rândul ei, Armata a 4-a rusă a avut 25.650 morți, răniți și dispăruți. Luptele de la Mărășești au rămas în istorie ca „pagina cea mai strălucită a marelui nostru războiu național", iar orașul erou a căpătat, prin jertfa ostașilor români și a aliaților ruși și francezi, nu numai o consacrare națională, ci și una internațională.
MĂRIUCA, EROINA APROAPE UITATĂ…
„Vreau să fac și eu ceva pentru țară!"
Printre mormintele de la Mausoleul din Mărășești se află și cel al unei fetițe: Maria Ion Zaharia. Figura eroică a fetiței a fost evocată în filmul „Baladă pentru Măriuca", în anul 1969, și în cartea „Povestiri istorice", a lui Dumitru Almaș, prezentă și în manualele claselor primare până în 1989. Autoritățile din zilele noastre au decis să elimine din manuale numele și faptele eroice pe care le-a săvârșit.
Născută la Pădureni (Vrancea), în anul 1905, Măriuca avea doar 12 ani în anul de grație 1917. Fetița locuia cu bunicul său în satul Haret, aproape de locul confruntărilor militare. În livada bunicului ei, pe nume Ion Zaharia, armata română crease un post de observație al trupelor românești, care oferea o panoramă asupra a tot ceea ce se întâmpla pe front.
Dintr-un nuc, soldatul transmitea telefonic toate coordonatele de atac ale artileriștilor, o misiune extrem de importantă, care a dus la forțarea trupelor inamice de a bate în retragere. În acea livadă, Măriuca s-a împrietenit cu soldații români și chiar le-a deprins din tainele muncii lor, fiind captivată de mișcările de trupe pe care le observa cu ajutorul binoclului oferit de soldați.
Numai că, la un moment dat, soldatul din pom e răpus de un glonț, probabil rătăcit. Măriuca văzuse cum a fost împușcat ostașul. Vine la camaradul acestuia și îi spune că se urcă în nuc, că o să-i raporteze ea pozițiile dușmanului. Telefonistul, pe numele său Gherghina, încearcă să o înduplece să plece. Fata însă nici nu vrea să audă. Ba chiar îl pune la punct pe soldat și începe să-i dea ordine, să facă bine să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea. Gherghina e depășit de situație și nu are altceva de făcut decât să se supună. Cu atât mai mult cu cât Măriuca, băiețoasă din fire, îi spune ceva care îl lasă pe bărbat fără replică. „Vreau să fac și eu ceva pentru țară".
Așa începe fata să transmită pozițiile dușmanului. Ore în șir a stat cocoțată în pom. Ea spunea unde sunt trupele germane. Gherghina comunica, iar bateria de tunuri lovea conform indicațiilor fetei. Adversarul avea pierderi uriașe în sectorul controlat de privirea ageră a Mariei. La un moment dat, însă, germanii își dau seama că e un pom anume care are ochi. Și îndreaptă tunurile în acea direcție. Prima lovitură retează doar câteva crengi. Gherghina strigă la Măriuca să se dea jos, dându-și seama de situația extrem de periculoasă. Maria nici nu vrea să audă. A doua ghiulea e, din păcate, fatală. Explozia face ravagii, pomul se clatină, iar trupul fetei cade inert pe pământ. Gherghina, la rândul său rănit, nu mai are decât puterea de a plânge alături de cea care, în ziua aceea, îi fusese camarad de arme.
Surse text și foto: activenews.ro, agerpres, historia.ro
