În concluzie, criza mondială apărută în jurul anului 2007-2008, care a zguduit economia mondială pe parcursul a aproape un deceniu, nu pare a fi definitiv încheiată.
Există opinii avizate care vorbesc chiar despre o reizbucnire a acesteia mai devreme de 2020.
Ea a avut multiple efecte, dar nu a condus la înlocuirea modelului capitalist neoliberal, așa după cum sperau propovăduitorii trecerii omenirii la un alt model de dezvoltare, fie el ecologist, social-solidar sau de descreștere sau creștere economică limitată. Este motivul pentru care homo oeconomicus nu a devenit “un om de tip nou”, conform dorințelor mișcărilor antiglobalizare, și nici nu a reușit să anihileze tentația spre un comportament rațional, chiar în condiții de globalizare a piețelor și de transformare a relațiilor de piață în “ghid” de acțiune a individului în contextul special al trecerii revoluției industriale în cel de al patrulea ei stadiu, caracterizat prin asaltul generalizat al informaticii.
Dacă prin criză, modelul economic neoliberal nu s-a schimbat și nu a reușit să dea o altă înfățișare lui homo oeconomicus, schimbările de natură socială și politică determinate de criză, ca și explozia informatică, au avut mai mult succes în influențarea unor schimbări ale acestuia.
În plan social, se pare că cel mai important efect al crizei a fost acela al apariției unui trend de dezechilibru în structura socială, prin decăderea rapidă și dramatică a clasei mijlocii. Această categorie a fost cel mai mult afectată de criză nu numai prin elemente de pauperizare materială, ci și prin afectarea statutului ei social. Partea cea mai îngrijorătoare a acestei decăderi o reprezintă direcția pe care o are. Nu se înregistrează o trecere de la statutul de clasă mijlocie la cel de proletariat, în sens de muncitor industrial sau agricol, ci la statutul de șomaj structural cu tendință de cronicizare.
Din punctul de vedere al caracteristicilor esențiale ale comportamentului lui homo oeconomicus, această decădere rapidă și neașteptată conduce la deteriorarea capacității de acționare rațională și în deplină libertate a deciziilor.
Pierderea, aproape de pe o zi pe alta, a siguranței materiale prin existența unui business de întreprindere mică sau mijlocie sau a jobului bine remunerat în administrația publică sau în managementul unor firme, elimină, prin instaurarea panicii și a dezorientării, capacitatea raționalității, iar restructurarea masivă a pieței muncii prin dispariția locurilor de muncă alternative obligă la acceptarea oricărei posibilități de supraviețuire, fără nicio legătură cu libertatea deciziilor.
Homo oeconomicus, fost membru al clasei mijlocii, nu mai are posibilitatea să decidă rațional modul în care să-și maximizeze consumul, deoarece el este obligat de mediul economic și social să accepte orice pentru a mai avea acces la consum, renunțând la orice speranță de maximizare a acestuia. Nu mai este o luptă concurențională pentru a obține mai mult printr-o acțiune rațională, ci o luptă pentru a obține oricât este posibil pentru supraviețuire. Libertatea de decizie personală a lui homo oeconomicus este înlocuită cu libertatea de a accepta și suporta “deciziile” mediului economic și social prin intermediul efectelor recesiunii și ale politicilor de austeritate.
Schimbările la nivel geopolitic și geoeconomic apărute pe fundalul crizei au determinat apariția unor curente ideologice de factură naționalistă. Incapacitatea țărilor dezvoltate de a contracara efectele negative ale crizei, fie în cazul subprime american, al scăderii ritmului de dezvoltare al Chinei sau al lipsei de reacție politică unitară a Uniunii Europene, a alimentat pozițiile și comportamentele de factură naționalistă, deseori prezentate ca principiul patriotismului economic. În esență, patriotismul economic exprimă voința statului național de a-și apăra propriile interese atât față de efectele considerate adverse ale regulilor și politicilor zonelor de integrare (UE), cât și față de interesele societăților multinaționale ce activează pe teritoriul său. Formele de manifestare constau în creșterea rolului de actor economic al statului în ansamblul relațiilor economice contractuale, dar și în decizii și măsuri de natură fiscală sau juridică menite să limiteze accesul multinaționalelor la resursele naturale și să reglementeze raporturile fiscale dintre acestea și bugetul național.
O formă importantă a ceea ce se numește patriotism economic o reprezintă, la nivelul Uniunii Europene, și acțiunile de limitare sau chiar blocare a liberei circulații a forței de muncă prin discriminarea străinilor pe piețele naționale ale muncii, chiar dacă aceștia sunt cetățeni europeni. Cazul migrației române în unele țări ca Marea Britanie, Olanda sau Austria este bine cunoscut în acest sens.
Naționalismul de orice formă, fie el patriotism economic sau dorința de a părăsi o zonă integratoare (Uniunea Europeană), aduce în comportamentul lui homo oeconomicus vicii de fond principiului raționalității. Tendința de a identifica dificultățile de maximizare a gradului de acoperire a nevoilor cu o concurență neloială și neavenită din partea străinilor conduce la alunecarea comportamentului rațional spre șovinism și intoleranță, stări inacceptabile pentru acuratețea și raționalitatea unei activități economice care, prin definiție, ar trebui să fie exclusiv logică și obiectivă. Multiculturalismul, atât de mult lăudat la nivel instituțional, nu a reușit decât într-o foarte mică măsură să contracareze efectele revigorării naționalismului și ale comportamentelor discriminatorii ale lui homo oeconomicus postcriză.
(Va urma)
