Veneția este orașul porumbeilor. Cei mai mulți se află în jurul marii Catedrale din Piața San-Marco. Și, lucru interesant, de câte ori sună de amiază clopotul cel mare al bisericii, porumbeii se strâng cu miile de prin oraș în turlele bisericii.
- Uite ce lucru minunat! - a exclamat un străin. La chemarea clopotului, porumbeii se strâng la biserică, de parcă ar fi niște creștini evlavioși. Ei ascultă chemarea clopotelor mai mult decât oamenii.
- Stai! Stai! - a răspuns un localnic. Strângerea porumbeilor când trage clopotul de amiază are un alt tâlc: atunci li se dă porumbeilor de mâncare. Ei se strâng la biserică nu numai pentru chemarea clopotelor, ci și pentru că știu că atunci li se dă de mâncare.
Noi ne plângem mereu că s-au golit bisericile… că răsună clopotele în zadar… Vor fi ele multe pricini pentru acest lucru. De bună seamă că s-a stricat și poporul, dar, desigur, o pricină e și aceea că, în multe locuri, pe lângă chemarea clopotelor, „porumbeilor" nu li se dă și hrană duhovnicească; nu se predică cu putere cuvântul lui Dumnezeu.
Oriunde glasul clopotelor cheamă pe oameni spre a li se da mâncare duhovnicească, bisericile sunt pline de îngeri!
