Gloriosul Război pentru Independență a oferit plasticienilor noștri un nou prilej pentru a-și dovedi patriotismul și dorința de a contribui, cu mijloacele specifice îndeletnicirii, la înfăptuirea unuia dintre cele mai de seamă momente ale istoriei naționale. Chiar de la intrarea în acțiune a armatelor române, printre cei atașați pe lângă Marele Cartier General al Armatei, se afla un grup de patru pictori - Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szatmary, Sava Hențea și George Demetrescu Mirea - care își propuneau să consemneze, cu maximă fidelitate, etapele și momentele importante ale luptelor, să fixeze pe hârtie, în schițe rapide, cu creionul și cu penița, imagini ale locurilor unde urmau să se dea bătăliile, și mai ales, chipuri ale luptătorilor, portrete fugare, rapide, dar cu atât mai veridice, mai reale, ale celor care n-au pregetat să-și riște sau să-și sacrifice viața pentru eliberarea pământului strămoșesc. Adunând un material grafic de inestimabilă valoare documentară și umană, se acumulau - desigur - schițe, idei, fizionomii, vederi pentru viitoare compoziții a căror elaborare presupune răgazul, spațiul și mijloacele unui atelier de pictură.
Nicolae Grigorescu a participat la toate etapele războiului, consemnând Trecerea Dunării la Corabia și Capul de pod între Turnu Măgurele și Nicopole, a observat din mers Carele cu provizii într-un sat bulgăresc și lungile Convoaie de căruțe, s-a înduioșat văzându-și pe Soldați jucând brâul, s-a întristat lângă popasul Băjenarilor la Plevna, și-a făcut note de peisaj La Nicopole, a consemnat obiective de însemnătate istorică cum era Casa unde a fost luat prizonier Osman, a executat Studii pentru portrete de ofițeri și Studii de soldați luptând cu pușca. În perioada dintre lupte face schița Unei tranșee românești, găsește chiar ocazia să transcrie calmul aparent din jurul unui Cavalerist adăpându-și calul, face portretele rapide ale Unui roșior, ale unui simplu soldat aflat în Atac cu baioneta, concretitudinea gestului, forța de comunicare a imaginii, trăsăturile energice, rapide, nervoase ale creionului sau cărbunelui probând, fără îndoială că avem de a face cu imortalizarea unor tipologii și situații reale cunoscute nemijlocit. În plus, în toate aceste schițe se simte solidaritatea artistului cu cei care scriau, cu propriul lor sânge, o filă de nepieritoare glorie în istoria neamului. Pictor de o rară sensibilitate, a fost impresionat de imaginea cumplită a locului bătăliilor, unde au rămas pentru totdeauna trupurile atâtor eroi anonimi, așa cum ne-o dovedesc foile pe care sunt fixate imaginile celor Morți la Plevna ori Cadavru în noroi pe străzile Plevnei. Adâncul umanism al pictorului se găsește exprimat în desenele Convoaie de prizonieri surprinse în diverse localități și momente ale războiului. Aceste schițe, după întoarcerea de pe front, vor fi valorificate în compoziții remarcabile și apreciate de exegeți ca prezentări ale condiției umane în cadrul oricărui război.
Al doilea pictor care a făcut parte din echipa oficială românească a fost Carol Popp de Szatmary, transilvănean de origine, cel mai vârstnic dintre ei. Pictor cu o vastă activitate și experiență este mânat pe frontul din Bulgaria de un puternic patriotism. Peste Dunăre, Szatmary execută acuarele, unele din mare vioiciune cromatică, surprinzând lumina și culoarea peisajului sudic, precum și desene în creion și peniță, care, cel mai adesea, au fost multiplicate prin gravare. Unul dintre cele mai frumoase este Atacul redutei Grivița, în care atacanții, cu caracteristicile căciuli ale „curcanilor", sunt văzuți aproape toți din spate, cățărându-se cu vioiciune pe scările compact așezate, una lângă alta, pe parapetul redutei. Deși transpusă dintr-o tehnică de notație în alta de elaborare mai sistematică, imaginea în gravură continuă să-și mențină intactă valoarea de adevărat reportaj grafic, cu amănunte transcrise minuțios și eficace, cu o grijă necontrazisă pentru reținerea și valorificarea plastică a elementelor semnificative, dar și cu capacitatea de a evita retoricul și punerea în scenă. Același lucru se poate observa și în gravura Scenă din război. Fără a ajunge la performanțele lui Grigorescu, Szatmary dovedește un interes la fel de viu și de constant pentru studierea unor tipologii umane, pentru fixarea pe hârtie a unor fizionomii, gesturi și situații grăitoare, așa cum se întâmplă cu desenul Cazac călare. În desenele sale se mai pot releva valorile plastice, datorate jocului abil regizat dintre lumină și umbră, ca și insistența pitorească în redarea armamentului.
Și Sava Henția este transilvănean de origine, dar crescut în București. Datorită unui tratament medical neadecvat își pierde auzul. În București lucrează sub îndrumarea lui T. Aman și Gh. Tattarescu. Este delegat să facă parte din echipa de pictori români pe front, de către doctorul Carol Davila, întrucât se bucura de stima acestuia. Infirmitatea nu
l-a împiedicat cu nimic să se dedice misiunii sale de corespondent artistic de război. Cu mijloace mai puțin personale și mai puțin rafinate ca ale lui Grigorescu, dar nu cu mai puțină atenție și consecvență, Henția realizează un amplu reportaj grafic în creion și cărbune, mai rar în tuș și acuarelă, care înregistrează într-o suită unitară, cu vigoare narativă și cu patos al mișcărilor, etapele războiului de la Trecerea Dunării la Corabia și Trecerea Dunării la Nicopole la Transportul de muniții pe front, la Prima lovitură de tun, la Scene din războiul de independență. O constantă a graficii sale o constituie interesul pentru elementele peisajului, indiferent dacă e vorba de locuri și obiective însemnate pentru desfășurarea războiului (Podul român de la Corabia, Pontoane și bărci la Corabia, Nicopole 1877), fie că motivul inspirator este pitorescul drumurilor și localităților pe care le străbate (Ruine la Nicopole). Numeroase sunt scenele de popas și răgaz (Bivuac, Cai și corturi, Ziua de sâmbătă în lagărul de la Calafat, Soldați jucând hora), dar nu lipsesc dintre lucrările sale nici portrete fugare, individuale sau în grup ale ostașilor (Roșior și Turc cu narghilea, O familie de bulgari în fața casei).
George Demetrescu Mirea, cel mai tânăr dintre ei, s-a pregătit sub îndrumarea lui C. I. Stăncescu, apoi, ca elev la Belle-arte, se afirmă ca un excelent element. Pe front stă mai puțin decât ceilalți întrucât obținuse o bursă pentru specializare la Paris, în 1878. Din război s-a întors totuși cu peste patruzeci de desene donate mai târziu Muzeului Militar Central. Dintre acestea notăm Oștean căzut, Soldați poposiți la cișmea, Peisaj cu o fântână cu cumpănă, Corturi sanitare, Roșior călare, Soldați în tranșee, Dorobanț la atac. O parte din schițe este folosită pentru realizarea, mai târziu, a unei picturi în ulei Bătălia de la Smârdan, în care se vede influența lui N. Grigorescu.
