Autorul conduce cu iscusință firul discuției, discuțiile sunt totdeauna aprinse, spumoase, vii. Pentru tânărul Vernescu, discuția cu o astfel de fată inteligentă, sensibilă, cu idei clare și ferme, constituie o provocare serioasă. La rândul ei, Veronica Marcu este pusă în fața unei provocări: aceea de a modela un suflet și de a-l converti la credință. Nu poți trece, ca și creștin, pe lângă un om aflat adâncit pe calea pierzării definitive, și ești îmboldit de conștiința ta morală, să faci ceva pentru el. Asistăm la niște mutații esențiale și evolutive în ființa lui, transformări care-l neliniștesc și-l uimesc totodată. Pe de altă parte, protectorul lui de la București împreună cu fiica, Zoica, exercită presiuni asupra lui Vernescu, fixând logodna peste doar câteva zile, logodnă la care va participa și cuplul prezidențial de tristă amintire. Tânărul director este îngrozit de această perspectivă și nu vede o cale de evadare din poziția lui de ginere al unui mare șef în politică, nomenclaturist din Comitetul CC al PCR, acum, când primii fiori de iubire îi încolțiseră în inimă, pentru tânăra Veronica, de care era îndrăgostit nebunește: „Totul părea un blestem, o imposibilitate betonată. El, inginerul Vernescu, directorul Vernescu devenise o simplă marfă de vânzare. Se simțea o ființă vituperată și nu găsea niciăieri nicio putere să se opună acestei invizibile stăpâniri absurde și sufocante ce venea cu repeziciune peste el din afară. Nu vedea absolut nicio ieșire". Asistăm la o prefacere spectaculoasă, sub ochii noștri. Vernescu nu mai e omul pe care-l cunoștea uzina „Abatajul Roșu". O dată cu citirea Bibliei dăruită de Veronica, i se deschid noi orizonturi de înțelegere și îngăduință. Parcă i se luase o ceață groasă de pe ochi. Sau niște solzi cenușii. Aidoma Sfântului Pavel, Apostolul neamurilor, pe drumul Damascului, din prigonitor al creștinilor, devine cel mai mare apostol al lui Cristos, propovăduind învățătura creștină tuturor cetăților, scriindu-le scrisori și făcându-L cunoscut pe Isus Cristos, totodată recunoscându-și vina de a-L fi prigonit. A fost nevoie de trei zile de orbire totală, de Anania din Damasc, pentru ca prefacerea să se producă în el, în mod miraculos, așa cum se întâmplă toate, atunci când vrea Dumnezeu. Florian Vernescu trăiește această experiență mistică fundamentală pe când abia trecuse cu un an de vârsta criștică.
(va urma)
