ALIANȚA PENTRU CENTENAR

Distribuie pe:

O sută de organizații civice din România, Republica Moldova și diaspora se constituie în Alianța pentru centenar. Este vorba despre Centenarul Marii Uniri de la 1918, atunci când a avut loc unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Prima provincie româneasca ce s-a unit cu România a fost Basarabia. La 100 de ani de la Marea Unire, organizații civice din România, Republica Moldova și diaspora, își propun un plan comun concret pentru anul 1018.

Așadar, organizațiile reunite la Palatul Parlamentului pentru Centenar, își promit sprijin reciproc pentru realizarea proiectului și a evenimentelor culturale sau cetățenești care vor fi dedicate Marii Uniri. Nu se poate vorbi despre Centenar fără Basarabia, este concluzia organizațiilor în care s-au unit la Palatul Parlamentului și au pus la punct proiecte concrete. Ion Lașcenco, de la Blocul Unității Naționale, pledează pentru unire și a arătat că aceasta este singura soluție. „Indiferent că vorbim despre unire istorică, despre unitatea politică de pe cele două maluri ale Prutului, nu există o soluție mai bună pentru Republica Moldova. Haideți să abandonăm discursul lacrimogen și să ne punem pe treabă, pentru că avem datoria istorică să ne unim, pentru că altfel degeaba."

La Palatul Parlamentului de la București, s-au aflat mulți primari de peste Prut, care au legături strânse cu România. Unul dintre ei, primarul comunei Biești, Ion Vlad, speră la o colaborare mai strânsă cu autoritățile locale de la noi din țară.

Lasă un comentariu