STATUTUL POLIȚISTULUI - ÎN VIZORUL MINISTRULUI AFACERILOR INTERNE

Distribuie pe:

Ministrul Afacerilor Interne - Carmen Dan, a declarat recent la Târgu-Mureș că își va continua demersurile referitoare la statutul polițiștilor „până la capăt".

„Așa cum am anunțat, eu mă bucur că avem atât de multe propuneri, mai mult din partea polițiștilor, de aceea mă și opresc și mi-ar plăcea ca în perioada următoare să fiu cât mai des în mijlocul lor pentru că eu cred că decizia ministerială trebuie să se fundamenteze pe ceea ce vine de jos, din stradă, în așa fel încât să fie evidentă contribuția și să fie orice decizie luată spre folosul angajaților. Până la urmă, așa cum am anunțat am mai avut discuții și întâlniri, eu aștept și sindicatele să ni se alăture. După ce vom da o formă, așa cum reiese din propunerile pe care noi le-am primit, care privesc în special întărirea autorității polițistului, și măsuri care vin în sprijin și cuprind și anumite măsuri care țin de ghidul carierei. Vom intra într-o dezbatere în cadru organizațional, în cadrul instituției - eu așa îmi doresc - și ulterior, bineînțeles, urmează procesul de transparență, pentru ca, spre sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie să fim pregătiți să ducem acest act în Parlament, eu având în prealabil siguranța că el a fost cunoscut, consultat, citit de către cei care trebuie să îl cunoască, de către polițiști", a declarat Carmen Dan.

Referitor la deficitul de personal din sistem, ministrul Afacerilor Interne a subliniat faptul că va pune în aplicare un plan management de resurse umane, precizând: „Noi avem o strategie pe termen mediu și lung... Mi se pare mult mai constructiv să procedăm și să abordăm genul specific de activitate pe care o desfășurăm. Avem o gândire în ceea ce privește acoperirea deficitului de personal, în așa fel încât, în aproximativ 4 ani să ajungem la acoperirea acestui deficit. Îmi doresc ca la sfârșitul anului 2019 să vă anunț că am adus în sistem în jur de 15.000 de salariați. Este nevoie de angajați, este nevoie de polițiști, este nevoie de jandarmi, este nevoie și de pompieri."

O măsură, pentru a crește numărul de absolvenți, și să fie compensat deficitul de cadre din poliție, va fi reducerea la un singur an a duratei școlarizării în școlile MAI pentru agenți și subofițeri.

„Avem sprijinul Ministerului Educației și am redus perioada de școlarizare de la 2 ani la un an în școlile de agenți și subofițeri. Nu umblăm la programa Academiei de Poliție unde pregătim ofițerii de carieră", a declarat ministrul Carmen Dan.

De asemenea, a menționat faptul că se va abroga prevederea din statutul polițistului, care se raportează la o altă prevedere din legea pensiilor militare, ca să nu mai existe posibilitatea pensionării sub vârsta de 50 de ani. Această măsură va fi luată și pentru că, după cum apreciază dna. Carmen Dan, „nu este nici firesc, nici normal, nici moral să ai pensie mai mare decât salariul (...) vom opri această practică care nu afost regula, a fost doar excepția".

Potrivit datelor statistice de la începutul anului, până în prezent au ieșit din sistem 5.000 de oameni.

Lasă un comentariu