Stăpâna casei noastre

Distribuie pe:

Pentru că astăzi, 8 septembrie, prăznuim Nașterea Maicii Domnului, vă istorisesc o minune a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Să nu uităm să ne îndreptăm mereu spre ea, gândul nostru, ruga noastră, să-i spunem orice ne apasă, pentru că ea este Maica bucuriei din viața noastră, este cea care ne apără mereu de pericole mai mari sau mai mici, știute sau neștiute de noi.

„Undeva, într-o țară îndepărtată, trăiau odată doi soți foarte credincioși și cu mare evlavie către Maica Domnului. De aceea au pictat pe un zid al casei lor o icoană mare și frumoasă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Și de fiecare dată când treceau pe lângă icoană, spuneau rugăciunea îngerească „Bucură-te, Marie". Maica Domnului, văzându-le credința și evlavia, le-a dăruit multe faceri de bine. Iar cei doi soți viețuiau cu multă bucurie, având înțelegere cu toată lumea.

Ei aveau un prunc de 3 ani, care îi vedea mereu pe părinții lui, cum stau la rugăciune înaintea acestei icoane. Și astfel, a luat și el acest obicei, și ori de câte ori trecea prin fața icoanei, se închina așa cum vedea că fac mama și tatăl lui. Când copilul a început să vorbească, părinții l-au învățat și rugăciunea. Și de fiecare dată când trecea pe lângă icoană, se oprea și se ruga. El gândea că Maica Domnului, cum stătea așa pe scaun, este Stăpâna casei lor.

Într-o zi, băiatul se juca la râu cu copiii și a căzut în apă. Ceilalți copii au mers repede și i-au spus mamei lui că acesta s-a înecat. Femeia, auzind acestea, a început să plângă și a alergat la râu împreună cu toți vecinii. Pentru că râul era foarte adânc, doi bărbați au început să înoate și să se scufunde pentru a găsi copilul.

S-au străduit mult, însă nu au reușit să-l găsească. Mama lui a mers pe malul râului, mai la vale. Acolo l-a văzut pe copil în mijlocul râului, deasupra apelor, ca și cum ar fi șezut pe un scaun. Văzându-l, l-a strigat și i-a zis:

- Copilul meu, ești bine?

Iar pruncul i-a răspuns:

- Sunt bine, mamă, pentru că Stăpâna mă ține și nu mă tem.

Femeia, bucurându-se nespus că și-a găsit fiul teafăr, nu a mai înțeles despre ce Stăpână vorbea copilul, ci a alergat repede să-i cheme pe cei doi oameni pentru a-l ajuta. Aceștia au venit, l-au scos din apă și l-au dat mamei lui. Aceasta l-a luat în brațe și a mers la casa ei cu mare bucurie. Ajungând și bărbatul ei acasă și auzind cele petrecute, l-a întrebat pe copil cum de a scăpat de înec. Iar pruncul i-a răspuns așa:

- După ce am căzut în râu, Stăpâna casei noastre (și copilul arătă spre icoană), a alergat, m-a luat din apă și m-a ținut până au venit și m-au luat cei doi bărbați.

Toți cei care au auzit acestea, s-au minunat și au căzut în genunchi, închinându-se la icoana Maicii Domnului. Apoi au făcut priveghere toată noaptea".

 

Lasă un comentariu