„Ați tăiat un brad bătrân, fiindcă făcea prea multă umbră..." Citind poezia de mai sus a bardului patriot Adrian Păunescu, mi-au venit în minte versurile unui alt mare bard și patriot român, Nicolae Iorga. Amândoi au avut o minte sclipitoare și o inimă plină de dragostea de Neam, Țară și Credință Străbună Ortodoxă. Amândoi au căzut pradă trădării cozilor de topor, a războiului româno-român. „Prin credința ortodoxă suntem contemporanii martirilor, prin ea vorbim cu strămoșii noștri în graiul lor, prin ea suntem frați în dezlegarea plină de nădejde a celor mai grele probleme. ORTODOXIA ESTE LEGEA DE BAZĂ ȘI TRADIȚIONALĂ A NEAMULUI NOSTRU" - cuvinte ale celui mai mare istoric, pe care l-a avut și-l va avea această țară românească. Un muritor nu poate citi într-o viață cât a scris el, dictând la trei dactilografe. Am tăiat acești doi brazi bătrâni prin nesocotința noastră, prin lăcomia noastră, prin reaua înțelegere a momentelor vieții lor, printr-o ură româ-nească interminabilă de la regele Burebista încoace!
În aceste momente cruciale pentru țara noastră, vedem cu durere în suflet românesc, că suntem atacați pe două fronturi: Biserica Ortodoxă, ca stâlp și temelie a existenței românești și poporul român, în unitatea sa seculară. Ignoranții istoriei românești tac și dorm în fotoliile prezidențiale și parlamentare, vorbesc de ortodoxie numai când au nevoie pentru ocuparea acestor călduțe locuri, care cu timpul, să nu uite acești domni, vor avea desupra lor sabia lui Damocles. Unitatea statală este atacată din nou de hienele udemeriste prin vocile cele mai înalte și am numi aici pe duplicitarul mincinos Kelemen Hunor, împreună cu toată liota lui de mincinoși. De 28 de ani vin și aburesc pe toți proștii și cozile de topor, că ei vor numai autonomie culturală și cei mai mulți guzgani scribalăi, cozi de topor, puneau osul la aceste idei. Să nu mai spun cât comentau că ungurii s-au împărțit în mai multe partide. O mână de oameni patrioți semnalam destul de des aceste teze mincinoase, dar nu eram crezuți. Acum, iată că cer pe față desprinderea Ardealului de țara mamă: „Nu puteți dovedi, voi, românii, că Ardealul a fost al vostru" spunea zilele trecute struțo-cămila udemeristă. Măi, coate goale, mațe fripte, cum ar spune Caragiale, ia pune mâna și citește istoria Ungariei, pune mâna și-l studiază pe Anonimus al vostru cu Gesta Hungarorum ca să-ți dai seama că ești pe o pistă falsă. În țara aceasta, cu hotare fără câini, nu se mai găsește nimeni să aplice legea românească? Cum mai putem suporta atâtea jigniri de la aceia care trăiesc pe pământul sfânt românesc, stropit cu sângele a milioane de străbuni, care s-au îmbogățit pe spatele nostru, au sărăcit un întreg neam românesc, care ne-au închis spitale, ne-au tăiat și vândut pădurile, munții și falnicii brazi și barzi românești? Aceștia nu ar putea mișca nimic dacă nu ar fi cozile de topor care prin alianțe criminale politice au distrus o țară și o distrug în continuare. Vocea marelui patriot nu mai tună în parlamentul României, nu mai are cine să apere Ardealul.
Iată de ce marele bard, Adrian Păunescu, este încă viu: fiindcă sufletele noastre cuprinse de o repetare a istoriei, a unei foste mari tragedii, simt o neliniște, o mare nelinște acum în ajunul bucuriei unirii seculare, să nu mai spun previziunile sumbre a unor mari înțelepți și vizionari, care spun că în 10 ani Uniunea Europeană se va destrăma. Ce vom face noi atunci? Vom merge cu estul, pe care-l ponegrim mereu și avem limba lungă, sau cu vestul, care de 28 de ani ne-a săturat cu bunătățile sale?
Unde sunt „tinerii frumoși", care ieșind în stradă cu sutele de mii au condamnat biserica ortodoxă și pe noi, preoții, fără să știe cu adevărat prin ce trecem noi astăzi? De ce nu ies în stradă acum când văd că se cere pe față dezlipirea Ardealului de Țara Mamă? Acum când văd ce salarii uriașe și-au alocat mai marii țării? Acum când văd pensiile exorbitante a acelora pe care i-am votat, de la primar la primul om al țării? Cum pot suporta umilirea și jignirea aduse neamului românesc de mai marii Ungariei în frunte cu Orban, care vine în România ca la el acasă fără să-l întrebe cineva de sănătate?
Iată de ce trebuie să reflectăm cu toată seriozitatea la prezentul și viitorul Ortodoxiei, ca un fost stâlp al neamului, care actualmente este săpat la temelie și la viitorul neamului românesc, care la ceas de sărbătoare a unității seculare nu se poate bucura, așa cum ar merita pe deplin!
„Doamne Iisuse Hristoase! binecuvintează poporul nostru românesc cel bine-credincios", „Dă românului mintea cea de pe urmă" și fii, Doamne, lângă noi, măcar acum, când sumbre acuzații se adună."
„Reflecții sufletești" vol. II
