Lupta pentru menținerea puterii politice a fostelor structuri comuniste, începută în Piața Universității și continuată cu mineriadele, s-a manifestat și prin efortul pe care acestea le-au făcut în direcția creării unui stat care „să mimeze" schimbarea dar care, în fapt, trebuia să asigure în continuare privilegiile economice și politice ale vechilor structuri de partid. Așa se explică de ce reformele au fost mult întârziate, de ce marea privatizare concepută și desfășurată de către Guvernul condus de către Nicolae Vacăroiu a fost blocată în Parlament (aprilie 1996) chiar de către reprezentanții partidului de guvernământ (actualul PSD). De altfel, încă din ianuarie 1990, noii conducători ai României au dat dovada unei încercări de a orienta tranziția într-o direcție care semăna mai mult cu ceea ce înțelegea Mihail Gorbaciov prin „perestroika" decât prin ceea ce înțelegea Uniunea Europeană prin economie de piață. Dacă în perioada 1990-1991, la nivelul FSN-ului și a CPUN-ului se vorbea despre „perfecționarea și corijarea socialismului", ulterior s-a vorbit despre preluarea modelului suedez, sud-coreean sau austriac. Una dintre cele mai susținute opinii ale acestei perioade a fost cea a lui Ion Iliescu în favoarea „economiei sociale de piață".
A fost extrem de greu în acea perioadă să se vorbească despre crearea unei economii și a unui stat de tip capitalist sau despre deschiderea spre studierea și acceptarea modelului capitalist de tipul Uniunii Europene.
Deși, perioada negocierilor cu Uniunea Europeană și cea care a urmat aderării au marcat importante schimbări de opinii în favoarea orientării mai rapide a României spre o economie de piață, decalajul dintre România și majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene rămâne încă mare.
După mai mult de douăzeci de ani de la schimbarea regimului politic, tranziția spre o democrație structurată pe valorile și principiile europene încă nu s-a încheiat. Sunt încă neconsolidate sau chiar incomplet structurate elemente ale unei democrații participative nu numai prin instrumentul electoral, ci și prin instrumente ale procesului de descentralizare și de reglementare. Instituțiile statului nu au reușit „apropierea" de cetățean, rămânând în același climat de reciprocă ostilitate și neîncredere.
Criza internațională a amplificat nerealizările procesului de democratizare a instituțiilor statului. Dificultățile bugetare au fost simplist înțelese exclusiv prin nevoia de reduce cât mai mult posibil cheltuielile publice. Încurajat de prevederile excesiv de ex catedra cuprinse în acordul cu Fondul Monetar Internațional, fără a lua serios în considerare starea actuală a funcționării instituțiilor și agențiilor guvernamentale ca și gradul de suportabilitate al populației. Într-o conferință de presă televizată, domnul președinte Traian Băsescu a făcut o declarație interesantă, dar și contrariantă. Domnia sa și-a început conferința cu următoarele cuvinte: „Aș spune, fără să încerc nominalizări, că după 20 de ani de la revoluție, 20 de ani de democrație să spunem, am însoțit evoluția democratică de dezvoltare a unui stat clientelar, în care toate partidele, întreaga clasă politică au acceptat dezvoltarea unui stat clientelar. Repet, statul român, în paralel cu dezvoltarea sistemului democratic, atât cât e el, s-a dezvoltat și ca un stat clientelar, și aici e de discutat cât de democratic este un astfel de stat clientelar". Credem că este o declarație interesantă, dar și contrariantă, pentru că, la acea dată a celui de-al doilea mandat al său, președintele are curajul și tupeul să recunoască nu numai că este președintele unui stat clientelar, dar și că democrația cu care ne mândrim este discutabilă. Domnul președinte ne anunță că și domnia sa știe ceea ce noi, cetățenii acestei țări, știam mai demult, atunci când ne-am dat seama, prin viața de zi cu zi, că am pățit ceea ce a pățit și Cristofor Columb. El credea că a ajuns în Indii, dar era pe coastele continentului american, noi credeam că tranziția și apartenența la UE ne va duce într-o adevărată democrație, dar ne-am dat seama că direcția a fost greșită și am ajuns într-un stat clientelar cu o democrație discutabilă.
Statul clientelar este o creație a corupției politice, adică a abuzului pe care îl săvârșesc oamenii politici cărora le este încredințată puterea, în vederea satisfacerii unor necesități personale sau pentru a-și întări poziția și mări averea. Corupția politică implică o varietate de infracțiuni și acte ilicite comise de oamenii politici înainte, în timpul și după ce părăsesc funcția pe care o ocupă. Acest tip de corupție este un obstacol în calea realizării unei vieți publice transparente, ceea ce generează pierderea încrederii în politică și politicieni, în sistemul de valori și în instituțiile democrației.
Nu există nicio îndoială că statul român se află în captivitatea mecanismului corupției politice care, încă din primii ani de după 1990, se caracterizează prin acțiunile deliberate ale unor indivizi, grupuri sau firme românești, străine sau multinaționale orientate spre influențarea sau chiar determinarea adoptării unor legi, ordonanțe de urgență sau set de politici economice care să îi favorizeze direct și nemijlocit în realizarea unor beneficii în interes propriu sau de grup, ca și prin utilizarea pentru realizarea acestui obiectiv a unor forme ilicite și netransparente de cointeresare, în interes personal, a acelor oameni politici și oficiali ai puterii care au capacitatea decizională necesară atingerii obiectivului propus.
Corupția politică este un sine qua non al statului și societății românești de după 1990. Nicio analiză a acestei perioade de douăzeci de ani nu poate trece peste efectele dezastruoase și antinaționale pe care aceasta a avut-o. De la distrugerea structurii economice până la înstrăinarea resurselor naturale, toate actele de așa-zisă reformă economică și democratizare au reflectat acte de corupție politică.
Marile averi și marii capitaliști ai României postrevoluționare sunt rezultatele mecanismului de corupție politică.
Cum am putea să cerem bugetului să aibă mai mulți bani pentru acoperirea nevoilor națiunii când prin corupție și clientelism politic bugetul a devenit principala sursă de îmbogățire a unor grupuri restrânse de interese?
(va urma)
