Preotul Onoriu Sasu, participant la Marea Unire

Distribuie pe:

După multe necazuri și suferințe din cauza Primului Război Mondial, lacrimile de suferință s-au prefăcut în lacrimi de bucurie, pricinuite de prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și de Unirea Transilvaniei cu Țara-mamă, în istorica adunare de la Alba-Iulia de la 1 Decembrie 1918. La pregătirea acestui act epocal din istoria țării noastre, Biserica și-a adus partea ei de contribuție. În octombrie 1918 s-a constituit Consiliul Național Român cu sediul la Arad, format din câte șase reprezentanți ai Partidului Național Român și ai Partidului Social-Democrat. Un rol de seamă în acest Consiliu a avut Vasile Goldiș, pe atunci secretarul Consistoriului Episcopiei din Arad. Peste câteva zile, tot la Arad s-a organizat Comandamentul gărzilor naționale românești. S-au ținut numeroase adunări populare, în orașele și satele românești din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș, pentru organizarea consiliilor naționale județene și comunale, precum și a gărzilor naționale românești. În cadrul acestor adunări, s-au adoptat memorii și moțiuni cu mii de semnături, prin care se cerea unirea Transilvaniei cu România.

La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 prin care s-a consfințit realizarea unității naționale a românilor a luat parte și Onoriu Sasu, preot ortodox, om politic. Acesta s-a născut la 24 noiembrie 1879 în localitatea Blăjel, județul Sibiu și a murit la 1 iunie 1959 la Târgu-Mureș. Onoriu Sasu, singurul copil la părinți, a făcut Școala primară germană în Mediaș, Liceul, cursul inferior, la Blaj, iar cursul superior la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud unde susține și examenul de maturitate. În anul 1902 este numit preot în Daneș, funcție pe care o va deține până în anul 1944. La declanșarea războiului mondial va întreține trează ideea de unitate națională în Daneș și împrejurimi, fiind adeptul intrării cât mai urgente a României în război. Datorită sentimentelor sale naționale, Onoriu Sasu împreună cu încă trei preoți din împrejurul Daneșului-Seleuș, Criș, Laslea, au fost arestați și deportați la Csava-Sopron în Ungaria între septembrie 1916 și iunie 1917. Se reîntoarce în comună în toamna lui 1918, pregătind poporul în vederea realizării Unirii. La 5 noiembrie 1918 s-a constituit Consiliul Național Român al comitatului Târnava Mare, fiind ales în acest Consiliu. La 7 noiembrie 1918, în adunarea poporului român din Daneș, s-a constituit Consiliul național român sătesc. A fost ales președintele acestui Consiliu alcătuit din 7 membri.

A participat la adunarea electorală a cercului electoral Sighișoara din comitatul Târnava Mare, ținută la Sighișoara la 25 noiembrie 1918, fiind ales din partea românilor din acest cerc pentru a participa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. După Unire a făcut parte din comisia de împroprietărire în urma legiferării reformei agrare, ajutând pe cei săraci și cei care au participat la războiul de reîntregire a neamului. S-a ocupat mult de tineret, i-a sfătuit și ajutat să învețe. Foarte mulți copii de țărani săraci și muncitori de la CFR și-au continuat studiile la Sighișoara și la Blaj, ajungând ca dintr-un sat sărac, să se ridice, în perioada de după război, foarte mulți intelectuali din Daneș. Pe linie politică a fost membru al Partidului Național Liberal. A participat în data de 10 ianuarie 1922 la primul congres al P.N.L. din județul Târnava Mare. Evenimentul a avut loc la Sighișoara în clădirea Prefecturii. Atunci s-au pus bazele constituirii organizației județene. A fost deputat în Parlamentul României pentru perioada 1927-1928. La alegerile parlamentare din decembrie 1933, tot din partea colegiului consiliilor comunale și județene, este ales senator, pentru perioada 1934-1937, cu 728 voturi. În calitate de senator este prezent des în județ. A fost membru în Consiliul de administrație la „Târnăveana", Institut de credit din Sighișoara. Pe linie culturală a activat în cadrul Despărțământului Sighișoara al Astrei, fiind membru încă din anul 1911. Pentru merite deosebite pe tărâm bisericesc și școlar, este răsplătit cu ordinul Coroana României în gradul de Cavaler. După pensionare se stabilește la Târgu-Mureș, la fiica sa Lenuța Brătfălean, unde va deceda, fiind înmormântat în cimitirul Bisericii de lemn.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia înscrie o pagină de nepieritoare glorie în istoria poporului român, demonstrând viabilitatea și trăinicia sentimentului național.

Alba Iulia este cetatea neamului românesc, Alba Iulia, cetatea jertfei celor trei martiri ai neamului, Alba Iulia, al cărei pământ răsuna la 1600 de zăngănitul armelor oștirii voievodului cu nume de arhanghel, Mihai Viteazul, sub a cărei glie dorm soldații Legiunii a XIII-a Gemina, ca și atâția eroi anonimi care s-au jertfit în decursul veacurilor sub flamurile aceluiași drapel care chema la libertate și înfrățire. Cetatea străbună trăia la 1 Decembrie 1918 cea mai glorioasă zi a existenței sale, zi care a deschis calea spre noile zori de libertate a poporului român. Actul unirii este opera întregului popor român care a avut o comportare eroică și o voință de fier, înțelegând că numai prin unire și înfrățire se va putea realiza adevărata libertate, ideal de secole al poporului român.

 

Lasă un comentariu