Cărturarul Vasile Netea, în activitatea sa scriitoricească a cultivat și interviul. Interviul - de al cărui farmec a fost captivat încă din adolescență Vasile Netea - constituie una din cele mai spontane și mai directe și totodată una din cele mai utilizate forme de mărturisire publică a unui scriitor, de informare asupra existenței, activității și proiectelor sale. Prin frecventa lui întrebuințare, interviul a devenit un adevărat gen literar având, ca și reportajul, o metodă și o tehnică proprie de realizare, reclamând în același timp exigențe estetice din ce în ce mai accentuate.
Vasile Netea s-a aplecat și el asupra acestui gen literar, asupra interviului, publicând două volume de interviuri. Primul este intitulat „Interviuri literare", în care Vasile Netea ia interviuri la o seamă de personalități ale literaturii române.
Celălalt volum, intitulat „Interviuri din literatura română", a văzut lumina tiparului în anul 1983. Cei intervievați aici, în acest volum, sunt, de asemenea, personalități marcante ale literaturii române. Unul dintre intervievați, Ioan Alexandru, spunea și mărturisea un sentiment împărtășit și de Vasile Netea. Astfel Alexandru spunea: „Există o evoluție în sentimentul meu față de satul în care m-am născut. Mă interesează tot mai mult oamenii pe care i-am cunoscut de copil, să-i cercetez istoric, persoană cu persoană. Când eram mic mă interesau hora, obiceiurile, caracterul mai general al satului. Mă interesau mai puțin oamenii ca persoane. Acum încep să văd satul istoric în corelația lui cu alte sate din Transilvania. Sunt bucuros să descopăr că este un sat de peste un mileniu vechime, că prin pădurea din apropiere trecea drumul lui Traian de la Napoca la Porolissum, a cărui linie este păstrată și astăzi. Aici, în împrejurimi, a fost cetatea lui Gelu, de aici se trage Bărnuțiu. Neamurile lui Horea din Munții Apuseni se întind până prin satele noastre".
Fiind intervievat cu referire la latinitatea poporului român, Ioan Alexandru Spunea: „Mă interesează în mod firesc latinitatea poporului nostru. Asemănările profunde de caracter, înalta moralitate, cultul față de familie, atât de înrădăcinat în Transilvania, este, cercetând istoria, adânc în poporul român, prin care cred eu că am dobândit acest statornic sentiment față de Patrie și pe care popoarele celelalte din vechime nu-l aveau. Românii sunt marii patrioți care știau să-și subordoneze individualitatea simțului generozității față de rânduiala unei comunități pe care o numim, cu același cuvânt, patrie, și pe care grecii, mai legați de visual și de multitudinea zeităților, nu-l aveau. Această romanitate a poporului român, cu precădere păstrată în Transilvania, care la un moment dat a fost ignorată, e o realitate. Părinții noștri au fost daci. Dar și partea romană, care este egală în formarea poporului roman, trebuie să ne preocupe. Nu e o întâmplare că suntem cel mai conservator popor dintre popoarele romanice - în sensul păstrării identității. De copil mi-aduc aminte cum țăranii își începeau aratul. Se descopereau în fața pământului ca și romanii. O reculegere așa cum o împlineau ei. De-abia după aceea își începeau treaba".
În acest interviu Ioan Alexandru vorbește și despre o serie vastă de mari personalități atât ale culturii române cât și universale. El spune astfel că: „Blaga și Iorga au impus o nouă perioadă în cultura noastră, această reconfruntare a spiritualității românești cu marile civilizații vechi și mai noi, și care trebuie dusă mai departe. Cei de azi trebuie să ducem mai departe ce au făcut Eminescu și Blaga. Ceea ce avem acasă trebuie să confruntăm cu spiritualitățile vii care au marcat fața istoriei". Astfel, Ioan Alexandru vorbește elogios despre: Eminescu, Blaga, Iorga, Holderlin, Esenin, Labiș, Voiculescu, Dante, Blandiana, Buzea, Ion Gheorghe, Păunescu, Sorescu, Stănescu, Claudel, Rilke.
Referitor la generația de poeți din care face parte, Ioan Alexandru spunea: „Noi avem trei generații de poeți până astăzi: poetul evului mediu - poetul popular și Dosoftei; momentul Eminescu; momentul Blaga-Voiculescu. În ce măsură noi vom fi o a patra treaptă în creșterea spiritualității românești rămâne de văzut. Toți aceștia dinaintea noastră sunt trepte, pentru că fiecare la ceasul oportun a asimilat marile spiritualități ale lumii și a devenit exponent al istoriei poporului român".
Întrebat fiind de ce se observă în poemele sale o accentuată preocupare pentru istorie, Ioan Alexandru răspunde atât de frumos: „Pentru că în istorie s-a întâmplat totul. Aici se află comoara înaintașilor lăsată nouă moștenire. Eu nu mă pot lipsi de această comoară. Fără experiența ei, fără credința și seriozitatea ei, eu sunt împuținat. În istorie au apărut evenimente, persoane, lucrări pe care lumea veche nu le-ar fi putut alcătui. Astea sunt comoara noastră și astea au fost asimilate și în lumina lor au dat naștere la popoare și la civilizații cum sunt poporul roman și civilizația sa, care a asimilat datele fundamentale ale omenirii".
Fiind întrebat ce-l poate înstrăina pe om de menirea sa, Ioan Alexandru spune: „Ceea ce-l înstrăinează pe om de menirea sa sunt frica și lipsa de credință fermă într-o destinație luminoasă, profundă și perenă a ființei umane. Omul este amenințat de a fi manipulate de diferite false ideologii, de diferite curente de opinie, în care el își pierde chipul, pierzându-și creditul în proprii ochi și neînsemnând nimic nici în ochii celorlalți. Dacă nu trăiești propria ta istorie și nu ți-o afirmi, zadarnic vrei să ți-o recunoască străinii. A afirma istoria acestui popor, în conștiința noastră mai întâi și prin asta în conștiința lumii, asta-i menirea noastră aici, astăzi, în această patrie".
Într-un mod original și inconfundabil, Ioan Alexandru vorbește prin acest interviu despre: satul în care s-a născut, despre Transilvania, despre ținutul natal, despre latinitatea poporului român îmbinată cu sorgintea dacică, despre cultură în general, despre mari personalități ale literaturii și culturii române dar și universale, despre poetul boem, poeți ai satului, poeți ai orașului, despre generația de poeți din care face el parte, despre destinul poeziei românești din acele timpuri, despre șansele poeziei în epoca aceea, despre momentul respectiv în sine, despre accentuata sa preocupare pentru istorie, despre modul cum poate poetul să adopte o atitudine sărbătorească într-o vreme care a văzut atâtea orori etc.
Iată, cuvinte frumoase pe care le regăsim în cadrul acestui interviu cu poetul Ioan Alexandru. Putem spune că acesta, prin munca și prin realizările sale în domeniul culturii române, este unul dintre marii creatori de literatură, un mare poet al neamului românesc, un creator liric care se integrează foarte bine în circuitul literar universal.
