Eficiența reclamată de concurența acerbă pe piața mondială (alte țări nu au stat pe loc până să facem noi trecerea la economia de piață, cu costurile aferente) și dezvoltarea tehnologiilor au dus la concentrarea pe alte tipuri de activități industriale, pe nișe de produse și pe porțiuni de activități industriale. Potrivit datelor oficiale utilizate la calcularea indicelui prețurilor producției industriale (IPPI), cea mai importantă ramură a industriei prelucrătoare ca pondere în rezultatul economic total este cea care se ocupă de fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, cu 11,10%.
Ea este urmată de industria alimentară, cu 10,58% și precedată de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, care grupează 17,18% din producția industrială.
Industria românească lucrează în proporție aproape exactă de două treimi pentru piața internă și o treime pentru piața externă (mai exact 66,63% la intern și 33,37% la extern).
„Totuși, industria românească, așa cum se prezintă ea, este singurul motor stabil al creșterii economice. România nu este singura țară în această situație. Comparativ cu țările din zona euro, statele din Europa Centrală și de Est (ECE) au o pondere mai mare a industriei în PIB (21,8% față de 17,5% în perioada 2006 - 2012). Din 12 țări incluse în analiză România are a doua pondere a industriei în PIB (aproximativ 26%) după Cehia. De la declanșarea crizei financiare în 2008, industria a fost motorul refacerii economiei României, bazându-se mai mult pe comenzile externe decât pe cele interne, lovite de austeritate fiscală.
Cu toate acestea, aportul de valoare nou creată are un trend istoric descrescător ceea ce reduce și posibilitatea creșterii fondurilor bugetare.
Ar fi ideal ca România să se orienteze spre industrii cu valoare adăugată ridicată, dar, cel puțin în următorii ani, piețele pe care România poate să-și crească exporturile sunt cele care cumpără produse ieftine. România nu poate trece de la exporturi de valoare redusă la cele de tehnologie pentru că nu îndeplinește condițiile pentru creșterea rapidă a valorii adăugate a exporturilor.
Trebuie subliniate doar trei astfel de condiții, deși lista e departe de a fi exhaustivă: un mediu de afaceri stimulativ pentru investitori (stabil, în care legile sunt respectate, în care fiscalitatea este blândă și predictibilă), un volum semnificativ de investiții străine și o forță de muncă educată corespunzător. Din păcate, niciunul din acești factori nu ajută România în acest moment și nu credem că vom asista la o îmbunătățire rapidă în următorii ani.
România continuă să piardă poziții în clasamentul „Doing Business" al Corporației Financiare Internaționale (parte a Băncii Mondiale), ajungând pe locul 72 în lume. Mult mai important, toate noile membre ale UE se clasează înaintea României și par să facă progrese legislative și fiscale mult mai rapide decât ale țării noastre.
Investițiile străine directe s-au redus foarte mult după declanșarea crizei economice în întreaga regiune și atitudinea proactivă a guvernelor - ca și existența unei infrastructuri decente - câștigă concursul regional pentru finanțări străine. În comparație cu România, Cehia, Polonia și Slovacia atrag investitori datorită stabilității politice, fiscale și economice, Ungaria le propune investitorilor strategici parteneriate bilaterale, în timp ce Bulgaria le oferă cea mai redusă taxare și cele mai mici costuri brute cu forța de muncă din regiune".
(va urma)
