DIN ECONOMIA TRADIȚIONALĂ, TROCUL A FOST MUTAT ÎN TROACA POLITICĂ DÂMBOVIȚEANĂ!

În perioada medievală, dar în partea răsăriteană a Europei până către începutul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbul direct de produse, fără a recurge la bani, era o practică destul de răspândită în lumea satului. Vă mai amintiți, dragi cititori, de curajoasa nevastă a lui Nechifor Lipan, din romanul sadovenian a cărui acțiune e plasată înspre anul 1930 și care - în timpul toamnei - lega cu meșteșug șapte căluți cu frâul unuia de coada celui din față și astfel ducea brânză, carne și piei de oaie la câmpie, pe care le schimba pe bucate din cele care nu se produceau la munte? Era o practică avantajoasă și reflecta o mentalitate din care oamenii de rând ieșeau cu toții în câștig. De cele mai multe ori, partenerii beau bucuroși aldămașul și, mulțumiți, promiteau să reia afacerea în toamna următoare. Poate doar fiscul rămânea „cu ochii în soare".

Acum, însă, ne vom referi la un alt tip de „troc", care aduce mai repede cu încercarea de păcălire a „partenerului". În Italia meridională, în secolul al XIX-lea, înmulțirea excesivă a iepurilor, care le devastau grădinile de zarzavaturi, i-a adus la disperare pe țărani. Până la urmă, ei au găsit o soluție ingenioasă și au facut un „troc" sui-generis cu iepurii: au imaginat un șir dublu de garduri la terenurile cultivate, iar - până ce urecheații devastau părțile exterioare - recolta de bază din interior se maturiza și era culeasă de proprietar.

N-am fi pomenit de aceasta variantă, dacă ea n-ar semăna izbitor cu ceea ce s-a întâmplat pe aceste meleaguri în partea a doua a secolului al III-lea p. Chr. Blestemul nostru bimilenar, fie că ne-am numit daco-geți, daco-romani sau români, au fost bogățiile noastre, care au atras guri hrăpărețe din toate cele patru zări ale lumii. A fost motivul principal al cuceririi Daciei de către romani, atunci când mijloacele tehnice ale timpului n-au mai permis o exploatare eficientă a bogățiilor, în special a aurului, iar presiunea barbarilor a devenit tot mai puternică, împăratul Aurelian a aplicat, intuitiv, în geopolitica vremii, un troc asemănător celui descris mai înainte, lăsându-i pe locuitorii provinciei Dacia Felix în „grădina exterioară", pradă năvălitorilor și „în calea tuturor răutăților", vorba cronicarului, și a fixat „gardul de bază" al imperiului pe malul mult mai sigur al Dunării.

De-a lungul istoriei am fost aproape continuu victime ale intereselor, ale jocurilor și ale trocurilor politice, strategice și militare ale puternicilor momentului. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a organizat rezistența anticomunistă din munți. Bravii luptători au așteptat venirea anglo-americanilor si au murit eroic, vânați de Securitate, privind zadarnic pe cerul gol, de unde ar fi trebuit să-și facă apariția avioanele eliberatoare ale anglo-americanilor. Propaganda vestică întreținea această speranță, deși trocul fusese făcut la Conferința de la Yalta, în Crimeea (4-11 februarie 1945), prin care cei trei „mari" (Franklin D. Roosevelt, președintele USA, Winston Churchill, prim-ministrul Marii Britanii și Iosif Vissarionovici Stalin, conducătorul absolut al URSS) „au pus lumea la cale" pentru o jumătate de veac și au consfințit intrarea în sfera de influență sovietică a teritoriilor deja ocupate în război de armata roșie.

O învoială între trei indivizi despre care aveau multe de spus psihiatrii au distrus destinele multor generații, a arătat cât valorează promisiunile în politică și cum primează interesele, și fac de la sine înțeleasă abandonarea partenerilor de rangul al doilea dacă acestea o cer. După 1990, ne-au murit mulți militari în toate teatrele de operații din Orient, am tensionat relațiile cu vecinii (cu sârbii, bunăoară), am cumpărat pe bani grei vechituri în prag de casare din dotarea NATO... Lucruri pe care nu le-au prea făcut alte țări din fostul Tratat de la Varșovia, deși sunt și ele sub „umbrela" NATO! Care umbrelă, ni se spune, este infailibilă, perpetuă și ne va pune la adăpost de îmbrățișarea „ursului polar" pentru vecie! Ei bine, dacă o schimbare de conjunctură geopolitică o va cere, să vedeți cum ea va fi sfâșiată și marele aliat de peste Atlantic își va strânge „jucăriile" de la bazele militare de la noi sub cine știe ce pretexte, lăsându-ne să ne descurcăm singuri, iar adevăratele motive le vor afla istoricii peste câteva decenii, când vor fi desecretizate anumite arhive secrete.

Trocurile amintite s-au aflat sub semnul tragediei, al neputinței unui popor de a se apăra, ajuns victimă a mersului istoriei, devenit un tăvălug de neoprit. După 1990, prin lipsa de valoare a actanților și prin interesele meschine dinlăuntrul și dinafara țării, ascunse sub fraze sforăitoare, cu aprobarea inconștientă sau interesată a unei populații, pusă ea însăși pe căpătuială, multe inițiative au căzut în sfera comediei, ba chiar a farsei, și s-au înecat în troaca de lături politicianistă. Într-adevăr, trecerea de la dictatura în care avuția națională era extrem de bine și de strict gestionată la democrația de tip sud-american a fost percepută drept semnalul unei campanii, a unei adevărate competiții întru jefuirea a ceea ce avea de valoare în economia națională.

Și, spre a fi ironici, pe lângă diferențele complexe zonale, istorice, de dezvoltare, după 1990 au intervenit, în societatea noastră, de sus, de la nomenclatura vopsită peste noapte în campioană a democrației și până la cei mai umili cetățeni , și diferențele de posibilități de îmbogățire, de valori ce puteau fi „retrocedate", „privatizate" etc. Una e să profiți de distrugerea CAP-ului din sat și a amărâtelor de instalații de irigație prin Oltenia și alta e să vinzi pădurile de pe întregi lanțuri muntoase și marile întreprinderi industriale din Transilvania. Astfel, în scurt timp, s-a impus o mentalitate nouă, definibilă prin formula „După noi, potopul!", care a și permis constituirea unei așa-zise clase politice, formată din toți corupții și penalii din teritoriu, adunați în Casa Poporului și în instituțiile guvernamentale, spre mirarea lumii civilizate (nu numai europene) și care, de trei decenii au dus în derizoriu însăși ideea de viață politică.

Unor astfel de indivizi li se datorează eșecul României pe toate planurile; ei au fost, însă, „puși la treabă" de mari concerne internaționale și de țările din UE care ne-au vrut o ieftină vacă de muls și o colonie furnizoare de materii prime la prețuri derizorii, de mână de lucru ieftină și bine pregătită și o piață de desfacere a celor mai îndoielnice mărfuri occidentale.

Ne vine în gând farsa duodecenală a construcției de autostrăzi sau modul penibil în care am fost admiși, de la 1 ianuarie 2007, la coada mesei „prea selectei" Uniuni Europene. Pentru un aviz favorabil, cam fiecare țară cu state de plată mai vechi în UE ne-a jecmănit câte ceva din avuția națională: petrol, telecomunicații, sistemul bancar, industria chimică, cea siderurgică etc, etc. Și astfel, tot ceea ce s-a edificat în România, nu de regimul comunist, ci prin munca de o jumătate de secol a unui întreg popor, a intrat în mâna străinilor. Însă, ce ne pasă! Cică am ajuns „în rândul lumii", la marginea El Dorado-ului, unde visează încă de la grădiniță tinerii noștri să migreze, chiar dacă acolo vor face cele mai umile, cele mai penibile și mai prost plătite munci. Iar graba acestora de a pleca se justifică și prin aceea, că, într-o bună zi coana UE va constata că ruda asta săracă de la Dunăre, împreună cu surioara sa bulgăroaică sunt prea jerpelite, prea puțin prezentabile, că au fost jumulite cam de tot ce merita efortul și, de aceea, ne vor organiza un ROMEXIT și un BULGEXIT de toată frumusețea, trimițându-ne înapoi, în lumea a treia.

Rămânând la comparația între ceea ce se întâmplă în România și categoriile estetice din teatru, putem spune că, în ultimele zece luni am ajuns la desăvârșire: asistăm, sub patronajul coaliției PSD-ALDE, la cea mai spumoasă tragi-comedie care s-a jucat vreodată în spațiul mioritic. Praful în ochi din campania electorală, aruncat în ochii unor alegători fără vreo umbra de cultură și de discernământ politic, încercarea de subminare a Justiției, împrumuturile externe, pentru a plăti ajutoare sociale, alocații pentru copii, pensii obișnuite sau nesimțite, care ne îngroapă și mai mult din punct de vedere financiar, plasarea, parcă intenționată, în funcții de conducere a unor personaje de-a dreptul hilare, dar - tocmai de aceea - obediente, sunt câteva din „realizările" actualei guvernări. Cum însă piesa e doar pe la început, prin actul întâi, punem punct aici, deocamdată, comentariilor și așteptăm să vedem ce alte scamatorii vor mai face jonglerii din circul politic instalat pe malurile dâmbovițene. 

Lasă un comentariu