Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, în religia creștină, moaștele reprezintă „Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerată sfântă". Creștinii ortodocși au un cult al sfintelor moaște ale sfinților din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române, cu o credință puternică în puterea lor tămăduitoare în bolile sufletești și trupești. Sunt nenumărate dovezi despre vindecări prin rugăciuni la Sfintele Moaște ale Sfântului Nectarie (părticele din acestea le-am găsit la Mănăstirile de la Șinca Nouă și Șinca Veche). Multe descoperiri de furturi sau pierderi s-au petrecut în urma rugăciunilor la Moaștele Sfântului Mina. Rugăciunile mamelor, ale fetelor de măritat s-au împlinit la moaștele Sfântului Nicolae, ale Sfintei Filoftea de la Curtea de Argeș. Poate cea mai puternică credință în puterea moaștelor o avem la Praznicul Sfintei Paraschiva, așezate în Catedrala „Trei Ierarhi din Iași", un loc sacru de pelerinaj pentru moldoveni, dar și pentru mulți creștini din toată țara, în data de 14 octombrie, ziua în care se prăznuiește ocrotitoarea Moldovei. De reținut că în toate Mănăstirile din România sunt moaște ale sfinților. În fiecare an merg în pelerinaj la șapte mănăstiri. Anul acesta am fost la Mănăstirea Râmeți, la moaștele Sfântului Ghelasie, apoi la Mănăstirea Franciscană din Onești, la moaștele Sfântului Ieremia Valahul - canonizat de Biserica Romano-Catolică, dar și de Biserica Ortodoxă; la Mănăstirea Viforâta, județul Dâmbovița, la icoana făcătoare de minuni a sfântului Gheorghe; la Mănăstirea din Șinca Nouă, la moștele Sfântului Nectarie; la Mănăstirea Franciscană din Șumuleu Ciuc, la statuia Sfintei Fecioare Maria; la Mănăstirea Făgețel-Harghita; la Mănăstirea Dealu - Târgoviște.
Sănătatea nu-mi permite să merg în aceste zile la cel mai mare pelerinaj ortodox din România, la Moaștele Sfintei Paraschiva de la Iași și ale Sfintei Tecla, unde mii de credincioși din România și din străinătate, așteaptă să se închine la sfintele moaște, cu nădejde că vor primi ajutor. Oricât de ateu să fi, nu poți să treci cu vederea numărul mare de pelerini care cred în ajutorul sfinților. La (Deut.16,8; Fapte 20,7) se spune că „Sărbătorile sunt orânduite ca să dăm odihnă trupului și, totodată, să ne îngrijim în chip deosebit de cele ale sufletului". Chiar dacă frigul și așteptatul la rând presupune un efort fizic, osteneala celor aflați în pelerinaj la Iași este plăcută sufletului și trupului.
La sfinții canonizați de Biserica Ortodoxă se serbează, de obicei, ziua morții lor, care e socotită ziua nașterii lor spre cele veșnice.
Sfânta Paraschiva a trecut spre Domnul la 14 octombrie 1050, în vârstă de 25 de ani.
Sfânta Paraschiva s-a născut în Epivat, din sudul Dunării, în anul 1025. A fost crescută de mama ei, Sofia, în frica lui Dumnezeu, obișnuită cu milostenia și frecventarea bisericii. Cunoștea viața și activitatea Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, iar pildele și sfaturile evanghelice erau istorioare pe care le spunea copiilor. Credea că mântuirea este jertfă pentru aproapele „…a iubi aproapele este mai mult decât orice." (Marcu XII, 33). Știa că robii de la curtea tatălui ei dorm la fel ca animalele. O sclavă avea cinci copii, dintre care o fetiță bolnavă de friguri, acestea i-a dat hainele ei călduroase și strălucitoare. Dragostea celor mici pentru stăpâna și sora lor cu adevărat sfântă a făcut pe tatăl ei să o urmărească și prinzând-o că împarte hainele, a bătut-o, amenințând-o cu alungarea. Continuând cu actele de milostenie a fost bătută de tatăl ei și pedepsită să doarmă cu robii și să mănânce cu aceștia din milă și cerșetorie. La împlinirea vârstei de 18 ani, după ce studiase la școlile vremii, tatăl hotărăște, în ascuns, să o căsătorească cu un tânăr foarte bogat. Cu tot refuzul Paraschivei, tatăl rămâne neclintit. În noaptea nunții, tânăra Paraschiva împarte hainele scumpe de mireasă celor lipsiți și însoțită de un grup de tineri și tinere, crescuți în duhul evlaviei, părăsesc Epivatul și pornesc spre cetatea Constantinopolului. Tatăl chinuit de gândul că a făcut rău odraslei sale, moare, iar Sofia, mama Paraschivei împarte hainele sale robilor și celor lipsiți, plecând de acasă cu durere în suflet pentru copii, fiul Epifenie ajuns călugăr.
În curtea bizantină a împărătesei Zoe (1028-1050) Paraschiva vede numai destrăbălare și necinste. Intră în Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea Pontului și după o ascultare de cinci ani, timp în care studiază și medicina, merge la Ierusalim. Împlinise 23 de ani, vigoarea și tinerețea o puse în slujba binelui. Hotărăște să meargă desculță pe urmele Sfinților Apostoli și la Bisericile înființate de Sfântul Apostol Pavel în Asia Mică. Vinerea, ziua în care a fost răstignit Mântuitorul, ținea post negru și de aceea i s-a zis și Sfânta Vineri.
După ce a cutreierat toate locurile sfinte se întoarce la Constantinopol. Acolo o boală necruțătoare îi spintecă trupul firav de atâtea nevoi.
Venind în Epivat, în satul natal, apoi se întoarce la Constantinopol, unde a trecut spre Domnul, la 14 octombrie 1050, în vârstă de 25 de ani.
Moaștele Sfintei Paraschiva, după ce au trecut mai mulți ani pe la Tarnovo, Istambul, Belgrad, la 13 iulie 1641, ajung la Iași. Mitropolitul Varlam și domnitorul Vasile Lupu, în fruntea unui alai impresionant, așează moaștele la biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași, într-o raclă frumos dăltuită.
În 1916 racla este trecută în Basarabia, apoi la Kiev și la Odessa din cauza năvălitorilor. În 1922 racla se așează din nou în Catedrala reînnoită de la Iași, iar în 1942 este adusă la București și așezată în biserica Mănăstirii Ciorogârla și Pasărea, ca apoi, după eliberare, în 1945, moaștele să fie duse la locul lor, la Iași. De atunci și până astăzi, ziua de 14 octombrie, praznicul Cuvioasei Paraschiva, este mângâiere pentru cei cu credință, cer mijlocirea ei, către Hristos, Domnul Dumnezeul nostru și ajutor întru necazuri.
