Corupția nu va putea fi atacată doar prin educarea unor cetățeni flămânzi dar nici prin ghiftuirea unor cetățeni needucați.
Nu trebuie însă uitat un lucru: corupția nu va dispărea chiar în cazul în care bunăstarea și educația vor caracteriza o societate atâta timp cât însăși Statul nu se va schimba. Schimbarea Statului înseamnă, de fapt eliberarea lui din captivitatea multiplelor și complicatelor conflicte de interese atât pe plan intern cât și internațional. Manifestarea acestora apare și ca modalitate de înțelegere a obligațiilor pe care sfera activității fiscale o are față de stat în calitatea sa de colector al impozitelor și taxelor la buget. Modul de relaționare, prin existența sau inexistența conflictelor de interese, dintre stat și contribuabili se exprimă prin fenomenul evaziunii fiscale.
Considerăm că cea mai bună explicare a acestui fenomen a realizat-o profesorul Emil Dinga din care cităm:
„Evaziunea fiscală reprezintă modalitatea prin care subiecții economici răspund presiunii fiscale, atunci când aceasta depășește un anumit prag considerat necesar pentru inițierea, menținerea și dezvoltarea afa-cerii sau a oricărei activități lucrative, precum și în legătură cu averea sau veniturile lor curente. Deși evaziunea fiscală are conotații care intră în sfera semantică a economiei subterane, ea nu este o componentă a economiei subterane ci, mai degrabă, se află la interferența inerentă a economiei subterane cu cea oficială.
Comportamentul evazionist este un comportament generat de doi factori esențiali:
a) factorul natural, derivat din instinctul de free rider;
b) factorul instituțional, derivat din implementarea presiunii fiscale (atât ca dimensiune, cât și ca structură și ca dinamică).
Importanța analizei evaziunii fiscale derivă atât din impactul ei asupra echilibrului bugetar, cât și din implicațiile pe care le are în arhitectura generală a comportamentului economic.
Evaziunea fiscală reprezintă, din punct de vedere semantic, o sustragere de la plata unor obligații legale datorate statului. Evaziunea fiscală reprezintă, așadar, un comportament efectiv sau potențial al subiectului economic (individual sau colectiv, după caz) de natură să conducă la evitarea plății unor obligații legale datorate statului. Așadar, nu orice sustragere de la plata unor obligații legale reprezintă evaziune fiscală, ci doar sustragerea de la plata obligațiilor legale datorate statului. Acest lucru este logic, având în vedere faptul că obligațiile fiscale sunt stabilite de către stat, în folosul statului (mai exact, în folosul comunității sociale). Așadar, sustragerea de la plata unor obligații contractuale sau chiar sustragerea de la plata unor obligații legale datorate sectorului privat nu constituie evaziune fiscală, încadrându-se în alte categorii de înfrângere a legii, respectiv a contractelor.
(va urma)
