„ALEGE COMPETENȚA ȘI DESCOPERĂ CE ACTIVITATE ȚI SE POTRIVEȘTE"

Distribuie pe:

Așa spune afișul editat pentru anul acesta oglindind activitățile pe care le desfășoară în anul școlar 2017-2018 cadrele didactice de la Palatul Copiilor din Târgu-Mureș.

Zilele trecute am vizitat Palatul Copiilor din localitatea noastră și am aflat, de la profesoara Iolanda Cătinean, director al acestei instituții care aparține Inspectoratului Școlar al Județului Mureș, că Palatul Copiilor și-a propus patru domenii de activitate, iar în cadrul acestor domenii de activitate funcționează mai multe cercuri. Domeniile sunt: sport, cultură, aplicative, tehnico-științifice și artistic. Aceste domenii și cercuri sunt conduse de către 22 de cadre didactice specializate în specialitățile respective pentru care elevii s-au înscris. În anul școlar, care de curând s-a deschis, la cele cinci domenii, cât și la cercurile de la aceste domenii, sunt înscriși aproximativ 2.000 de elevi.

Facem precizarea că aceste cursuri sunt gratuite și ele se desfășoară atât înainte de masă, cât și după amiază.

Să dorim cadrelor didactice și tuturor elevilor înscriși un an școlar plin de succese.

Lasă un comentariu