...Ci și întreaga Federație Rusă. Nu de alta, dar în ziua de sâmbătă, 7 octombrie 2017, Vladimir Putin a împlinit vârsta de 65 de ani, din care ultimii 20 i-a petrecut când în înalta funcție de președinte și de comandant suprem al forțelor armate, când în cea de premier. Cu mențiunea că la începuturile adevăratei sale cariere politice era considerat cel mai tânăr lider al marilor puteri ale lumii, loc pe care avea să îl cedeze, de curând, actualului președinte al Franței, Emmanuel Macron, în etate de numai 39 de ani împliniți, acesta fiind născut la data de 21 decembrie 1977.
Doar câteva succinte episoade din viața lui Vladimir Vladimirovici Putin: A avut o copilărie nu lipsită de griji și de întâmplări de tot felul, astfel încât, în adolescență își caută refugiul în pasiunea (transformată în necesitate) de a învăța și practica artele marțiale, paralel cu dorința și cu talentul său de a-și însuși temeinice cunoștințe liceale și universitare în orașul lui natal, Leningrad, actualul St. Petersburg. La care va mai adauga și surpinzătoarea performanță a inteligenței sale (mai mult nativă decât cea cultivată) de a învăța, într-un timp extrem de scurt, să scrie corect gramatical și să vorbească perfect literar complicata limbă germană. Ca urmare, are posibilitatea să lucreze atât în diplomație cât și în contraspionajul sovietic. Dovadă că evenimentele internaționale ale unificării celor două state germane rivale ideologic și militar (RFG și RDG) îl găsesc nu numai în funcția mascată de director al Centrului Cultural Sovietic din Berlinul de Est, dar și în cea de ofițer superior al KGB-lui. De altfel, între anii 1975-1991 va lucra ca agent secret, interval în care cele două fete ale sale (Ekaterina și Maria) se nasc în DDR (Republica Democrată Germană), în familia lor vorbindu-se frecvent în limba germană
Și câteva mărturisiri mult mai sincere și personale decât cele de până acum: Pe domnul Vladimir Putin nu pot decât să-l stimez pentru felul sever și autoritar de a conduce imensa, bogata, puternica și multietnica Federație Rusă. Și o face cu toate inutilele sancțiuni economice, diplomatice, strategice și militare dure impuse de Statele Unite ale Americii și urmate de mai toate țările aparținătoare Uniunii Europeane și NATO. Ca urmare, n-am decât să îmi exprim profundul regret că nu avem un român care măcar să-i semene la uitătură, la vorbă și la mers. Că în rest, toți „ai noștri viteji conducători sunt o apă și-un pământ! Lăsând țara vraiște, să intre și să iasă din ea cine și când vrea. Astfel că te întrebi: Să fie acesta un exces de prea multă omenie și democrație?! Sau de prea multă prostie, neghiobie și enormă delăsare! Și țineți minte și luați aminte: Când ne-om trezi din somnul cel de moarte, fi-va mult prea târziu!! Pentru că până la vârsta mea înaintată de acum nu mi s-a dat ocazia să văd sau să aud (convingându-mă că-i adevărat) cum că un anume conducător de stat democrat, sau de dictatură personală și politică, să își fi încheiat mandatul, sau să fi murit natural, în deplină cinste, modestie și chiar într-un fel de sărăcie. Poate doar cu o singulară și „pilduitoare" excepție: românul social-democrat, fost comunist (ca și mine), Ion Iliescu. Dovadă că nimeni, dar absolut nimeni, nu-i poate reproșa că s-a îmbogățit materialicește în cele aproape trei mandate încheiate, în exercitarea funcțiilor de președinte al FSN-ului și al României. În schimb, ceea ce i se poate imputa lui Iliescu, în vecii vecilor, (ca președinte), precum și lui Petre Roman (ca prim-ministru) este că sub proasta, aventuroasa și fricoasa lor neconducere a țării, a început neîncetatul declin al României. Atât economic, social și politic, cât și militar, diplomatic, strategic și cultural. Rezultând, un fel de trădare a interesului național cu bună știință! Toți cei care le-au urmat în respectivele funcții (inclusiv miniștrii, secretari de stat, prefecți de județe, directori de întreprinderi republicane și de instituții centrale, lideri de partide și de sindicate, președinți sau patroni de mari ziare, radiouri și televiziuni), nefăcând altceva decât să se îmbogățească prin furt și legi strâmbe, contribuind la amplificarea începutului dezastrului care a urmat așa-zisului „Marele deranj din decembrie'89". Iar minciuna sfruntată, impertinența, sfidarea, obrăznicia și nerușinarea multora dintre ei enervează la culme românul-român cinstit și corect!
Ferească Dumnezeu de o răzmăriță generală că se alege praful nu numai de ei și de averile lor, dar și de precara noastră unitate națională! Jubileul celor 100 de ani de la Marea Unire, din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, rămânând o nostalgică și tristă amintire, exprimată într-o imposibilă limbă străină! Nu de alta, dar suntem precum adevăr grăia, în pilduitoare versuri, romancierul-poet și dramaturg, regățeanul Camil Petrescu (1894-1957), în a sa poezie „Zeflemeaua": „Avem o scuză de fațadă:/Las, că merge și așa(…)/La treburi serioase/Noi nu ne concetrăm destul/Avem o somnolență-n oase/Și-o zeflemea de prost fudul (…) Apocalipsa furtunoasă/Îi sperie pe pământeni…/Pe noi nu ne-o găsi acasă-/Vom fi la meci, sau la pomeni."
