Junioarele II de la CS Olimpic au avut un parcurs perfect în turul sezonului regulat!

Distribuie pe:

Junioarele II la handbal de la CS Olimpic Târgu-Mureș, campioane naționale en-titre la categoria de vârstă 2001, își respectă statutul și au un parcurs perfect și în acest sezon competițional, câștigând toate cele cinci jocuri ale turului sezonului regulat în grupa H a Campionatului Național de Junioare II, și se află pe primul loc. Cu Monica Bărăbaș în mare formă (13 goluri) și cu Flavia Stan care a închis efectiv poarta, jocul din Sala Sporturilor „Horia Demian" din Cluj-Napoca nu putea avea alt deznodământ decât o victorie clară a olimpicelor cu scorul de 28-20. De precizat că în acest joc, fetele de la Olimpic nu au beneficiat de aportul interului stânga Andreea Târșoagă, menajată după o ușoară accidentare suferită la un antrenament la începutul săptămânii trecute. În perioada 17-19 noiembrie, olimpicele vor participa la Turneul de Sală 1, unde vor întâlni, în acceași ordine a jocurilor, echipele cu care s-au confruntat în primele trei etape din acest sezon: CS Arena Tg.-Mureș, CS Seini și CSS 2 Baia Mare.

Lasă un comentariu