Peste 1.500 de candidați la Târgul de Cariere Mureș

Distribuie pe:

Teatrul Național din municipiul Târgu-Mureș, a fost gazda Târgului de Cariere Mureș, care a reunit marți, 14 noiembrie, 25 de companii angajatoare și peste 1.500 de candidați aflați în căutare de noi oportunități profesionale.

Ioana Oros, PR Manager al Târgului de Cariere, a făcut o radiografie a evenimentului, răspunzând cu amabilitate întrebărilor adresate.

-Care este părerea companiilor participante la cea de-a 13-a ediție a TdC de la Târgu-Mureș?

Am încheiat a 13-a ediție a Târgului de Cariere la Târgu-Mureș și cea mai reușită din ultimii ani. Este și părerea companiilor participante, am primit feedback foarte bun din partea lor. Au participat foarte mulți candidați, în jur de 1.500 de persoane, și cel mai important, participanții au fost targetați, adică au venit cei cu adevărat interesați de o carieră. De asemenea, față de sezonul trecut, au venit persoane cu mai multă experiență. Cât privește procesul de recrutare, la fiecare stand au fost depuse, în medie, 33 de CV-uri. În concluzie, a fost un eveniment reușit, iar 92% dintre companii ne-au spus că vor recomanda Târgul de Cariere și pe viitor ca soluție de recrutare.

- Ce au apreciat recrutorii la această întâlnire?

Recrutorii au apreciat interesul candidaților față de companii și dorința de a vorbi cu ei. În general, recrutorii sunt foarte buni psihologi, așa că apreciază o atitudine pozitivă în rândul celor care vin la Târgul de Cariere.

- Care au fost cele mai căutate domenii?

Inginerie, Automotive, IT, dar și vorbitori de limbi străine și poziții în domeniul financiar sau HR. S-au căutat candidați atât pentru poziții de entry-level, dar și pentru cei calificați, cu experiență. Tendința companiilor este de a oferi la astfel de evenimente cât mai multe oportunități de carieră: atât locuri de muncă, cât și programe de Internship și voluntariat. Sunt mulți tineri recrutați încă din ultimii ani de studii.

- Din discuțiile avute cu candidații, de la an la an ce ați constatat?

Candidații sunt din ce în ce mai siguri de abilitățile lor, încep să se cunoască mai bine. Dorința lor este să își găsească mai mult decât un loc de muncă: ei caută un loc cu care să se identifice, unde să dezvolte relații bune cu colegii și superiorul. Este important pentru ei să vadă că pot aduce o contribuție importantă în firma la care lucrează.

La fel de importante sun și beneficiile, mai ales că există o tendință observată de recrutori: migrarea de la o companie la alta este mult mai dezvoltată decât în trecut. Este din ce în ce mai greu să ții un angajat în companie, odată ce este nemulțumit își caută mult mai ușor un loc de muncă în altă parte, și atunci trebuie să îi stimulezi cu așa-numitele beneficii: concedii plătite, reduceri la anumite servicii, un mediu de lucru relaxant, asigurări de sănătate sau de viață și multe altele.

- Cum apreciați feedback-ul candidaților de la Târgu-Mureș?

Candidații sunt încântați de faptul că și companiile sunt din ce în ce mai pregătite, cu standuri atractive, că se organizează concursuri interactive. Spre exemplu, la Târgu-Mureș am avut un Speed Challenge în domeniul auto, la care au participat 60 de candidați. Fiecare a fost premiat, iar de cealaltă parte compania organizatoare are ocazia de a-i observa mult mai ușor pe cei care au abilități dezvoltate. Participanții au apreciat și faptul că au avut la îndemână un stand de consiliere profesională - Standul de Demisii, dar și jocuri, tehnologie, Realitate Virtuală și multe activități interactive.

 

Lasă un comentariu