Vestea decesului lui Vadim, ca unul ce știu că nimeni nu are garanția prinderii clipei următoare, nu m-a contrariat, nici surprins, mai ales că, după o viață pe care și-a închinat-o luptei cu nedreptățile mafioților români și străini, pe de-o parte mă miram cum de a nu fi clacat în fața Sistemului ticăloșit, iar pe de altă parte aflasem de o amenințare care i se făcuse printr-un mesaj telefonic, în contextul în care pledase public pentru desființarea (redefinirea) S.R.I. și ieșirea României din U.E. pe motivul impunerii cotelor de invadatori islamici. Însă riscurile majore la care s-a expus, din poziția asumată de Tribun al poporului, nu l-au cruțat însă și, chiar în ziua sărbătoririi Înălțării Sfintei Cruci, s-a mutat bolnav și sărac din această lume, lăsându-ne în fața unui mare examen de conștiință națională despre ceea ce a însemnat „fenomenul Vadim" în istoria contemporană. Cum era însă de așteptat, ca urmare a „spălării creierelor" până la abrutizare intelectuală, „legiunile" sistemului și-au arătat încă o dată propaganda hidoasă și, incapabile să vadă pădurea din cauza copacilor, au recurs la generalizări nepermise, epitete deplasate și jigniri de ultimă speță față de un om „vinovat" în fond că a avut o altă viziune despre demnitatea poporului nostru! Tagma aceasta pestriță de cârcotași, vorba lui Eminescu, este însă înclinată mai degrabă să scormonească în păcatele și vina unui om chiar și după moarte, nu să perceapă lumina revărsată în lume de sufletele mistuite de dorul înalt al fericirii neamului românesc...
