...Deci, a acelui om de aleasă omenie! Preotul evanghelic căruia i se dusese vestea că îi îndrăgea tare mult pe sărmanii români ardeleni, încercând să-i apere, atât de mulțimea nedreptăților etnic-șovine ale deznaționalizării lor forțate, cât și de celelalte numeroase și aspre îngrădiri sociale, culturale și religioase. Și a făcut-o nu oricum, ci cu riscul propriei sale vieți. Dovadă că răzbunătorii și cruzii reprezentanți ai nobilimei ungare, maghiare, secuiești și săsești (cu condamnabila indiferență și tacita aprobare a Curții Imperiale de la Wiena), l-au osândit la moarte prin împușcare, cu toate că între timp îi murise soția, mamă a cinci copii minori, execuția având loc în data de 11 mai 1849, la Cluj, și la doar câteva ore de la pronunțarea sentinței. Nu, însă, mai devreme de a putea așterne pe hârtie o scrisoare-testamenară, adresată copiilor săi, în care se spunea, între altele: „Am avut cele mai bune gânduri pentru nația mea, fără să fi voit răul celorlalte națiuni."
Așadar, pe slugile credincioase ale grofilor, baronilor și patricienilor călăi nu le-au interesat nici că în urma lui aveau să rămână atâția copii minori, orfani de ambii părinți și nici că cine și cu ce vor fi crescuți acei copii, aflându-se că un presupus sprijin material ascuns oferit rudelor apropiate însemna, pentru făptași, în cel mai fericit caz, ani mulți de temniță grea. Tot așa cum ar fi pățit-o și românii-moți care îl ocroteau și îl ascundeau prin munți pe Avram Iancu!
Numai că între cei doi, avea să existe, o oarecare diferență.
Prima dintre ele era că Iancului și moților săi i se puneau în cârcă toate relele petrecute în Ardeal, inclusiv că ar fi trădat „cauza nobilă" a unor inși, pe vecie declarați dușmanii de moarte ai românilor și românismului, precum specimene de teapa lui Kossuth Lajos și Petofi Sandor. Fiind vorba de acea dreaptă și sfântă împotrivire a românilor, de alipire a Transilvaniei la o Ungarie Mare, pur-etnic maghiară și ungurească, desprinsă prin foc și sabie din marele și temutul Imperiu Habsburgic;
A doua: Preotului-istoric-revoluționar, medeșianului-sas Ștefan Ludwig Roth, i se reproșa gravitatea părerii sale exprimate în Dieta de la Cluj, cum că de drept, principala limbă vorbită și scrisă în Ardeal trebuie să fie cea a populației băștinașe, majoritar-numeric și teritorial-geografic. Adică: limba română a românilor ardeleni. Un crez nu numai nobil, dar și Dumnezeiesc de adevărat și de sincer. Cum nimeni altul, de altă etnie decât româna, nu mai îndrăznise să declare official până la el!
N o t ă :
Așadar, un prinos de recunoștință memoriei vii și a acestor doi eroi-martiri ai neamului românesc!
Moțulului-revoluționar Avram Iancu și sasului-cărturar revoluționar Ștefan Ludwig Roth!
Vă invit, ca măcar vineri, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, să presărați eșarfe tricolore și ghirlande de flori pe însemnele lor funerare, precum și pe soclurile monumentelor și busturilor cu chipurile lor împietrite în zbuciumata istorie a neamului românesc!
