Să avem curajul să sperăm într-o clarviziune guvernamentală și prezidențială, deoarece singura șansă de a relansa economia noastră este crearea de parcuri de vânătoare tip fermă la locurile adecvate în tot cuprinsul țării și dezvoltarea agroturismului bazat pe aceste ferme.
Dar în primul rând, să aruncăm o privire în lumea statisticilor: suprafața totală a României este de 23.839.100 ha, din care 63%, așadar 15.018.000 ha suprafață agricolă (date din 1993), iar restul de 37% se împarte astfel: 6.000.000 ha teren forestier, 800.000 ha luciu de apă, 1.020.100 ha teren montan, iar pe 1.000.000 ha sunt așezăminte umane, multe în paragină, dacă ne gândim la obiectivele industriale distruse. Cert, nu avem industrie grea, agricultură performantă, nu avem nici industrie ușoară, nici de prelucrare, precum nici industrie chimică sau minerit, decât într-o proporție nesemnificativă, dar avem nenumărate probleme, supărări și un viitor cu slabe perspective. Parțial datorită acestei situații, populația României a ajuns în 2011 (conform datelor recensământului) la 19.000.000, față de 22.788.993 în 1993. Forța de muncă pasivă constituie un procent ridicat al populației actuale, fenomen ce tinde să ia amploare odată cu venirea primăverii, când migrația acestei forțe de muncă se accentuează. Dacă această situație se repetă an de an, ne putem pune întrebarea: cine va purta pe umeri greutățile viitorului apropiat și îndepărtat, respectiv costurile bugetare? Consumatorul ologit de TVA, bugetarul cu frica tăierilor salariale, societatea pensionară, laolaltă cu micul întreprinzător suprataxat? În special cei din urmă ajung în faliment cu miile - producând zeci de mii de șomeri, ajutorați social și tineri disperați - datorită imposibilității finanțărilor. Cauzele se cunosc ... din păcate. Pesimistul s-ar putea întreba: oare actuala putere - după greșelile uriașe ale predecesorilor lor - va mai reuși să redea odată și odată acestui harnic, minunat și crezător popor speranțele pierdute?
Să avem curajul totuși de a spune: DA. Doar comoara noastră „Măria sa Speranța" e numai la un pas de noi, ascunsă în această generoasă natură ce ne înconjoară pe noi. Nu trebuie decât să întindem brațul cât mai curând posibil.
În timpul unei vizite la Viena gazda mea mi-a arătat niște înregistrări video despre vacanța lor de vară. Peisaje minunate, cunoscute și totuși nu. Părea a fi unul din Alpii Elvețieni, ca să aflu la urmă cu consternare, că este vorba de Munții Călimani de la noi.
Să nu se mire cititorul mult stimat, dar să nu mă acuze nici de lipsă de modestie, dar atunci - cu o bază morală susținută de patru medalii de aur câștigate la 4 expoziții Internaționale de inventică, piperat și cu distincția Genius-Europa - mintea mea neastâmpărată dădu naștere iarăși la o idee: ideea parcurilor de vânătoare de tip fermă, pe tot cuprinsul țării și dezvoltarea agroturismului bazat pe acestea.
Ca orice descoperire și ideea parcurilor de vânătoare tip fermă se bazează pe o recunoaștere simplă. Vedem de exemplu minunații munți ai Călimanului - ne uităm pentru o clipă pe harta Europei și tragem concluzia: pe tot continentul nu există o țară mai binecuvântată cu bogății naturale decât a noastră.
Însumând cele 6.000.000 ha de păduri, 800.000 ha de terenuri mlăștinoase, precum și cele 1.020.100 ha de teren montan și alpin, 2.180.000 ha de teren agricol, rezultă circa 10 milioane ha (aproape 42% din suprafața României) pe care am putea dezvolta o bine gândită fermă de vânătoare combinată cu agroturism.
Să ne lăsăm purtați de imaginație: turistul dornic de vânătoare aterizează la Aeroportul Otopeni, sau unul din aeroporturile din țară, unde este așteptat de un elicopter, care îl va duce la baza de vânătoare dorită. Turistul știe deja din faza de planificare a excursiei ce fel de confort îl va aștepta, unde și ce se poate vâna: bizon, urs, lup, vulpe, mistreț, cerb, capră, lutră, iepuri, fazan sau rață sălbatică etc. După ce se instalează la un centru de 5 stele, și dorește să iasă la vânătoare, poate să aleagă ca mijloc de deplasare elicopterul, jeepul, căruța, chiar trasă de bivoli, sau poate pleca călare într-un costum dacic, însoțit de ghid și ajutoare. După o vânătoare epuizantă, sau în timpul acesteia i se pot oferi turistului nostru în vederea relaxării în mijlocul pădurii, în sălbăticiune, niște locuri de cazare în clădiri rustice, așa-zise fortărețe (dacice, hunice, gotice, vichingice) iarăși create pentru diferite plăceri și pretenții.
Atunci, când sălbăticia pădurii, imaginea trofeelor, a blănurilor de pe pereții acestor „fortărețe", căldura focului de tabără, sauna medievală, farmecul chelnerițelor autohtone, sau a celor direct importate din arhipelagul filipinelor își pierd vraja, clientul nostru poate să se reîntoarcă la centrul plin de confort, unde odihnindu-se va putea admira propriile trofee vânate, cu pozele, filmele făcute în timpul „vitejiei" lui de vânătoare. Plătind pentru serviciile primite și trofeele culese, deja își poate planifica o altă partidă de vânătoare, poate mai încolo cu 200-300 de km. Plecând acasă, la anul, turistul nostru ar putea face curioși cel puțin 10-15 prieteni, parteneri de afaceri pentru o vacanță plină de adrenalină. În câțiva ani ceata actuală de șomeri, ajutorați social, și cei care trăiesc din pensiile lor austere nu va mai fi destul de numeroasă pentru a furniza personalul principal sau cel auxiliar pentru agroturism și partidele de vânătoare ca: agenți turistici, producători de hrană, transportatori, personal de întreținere hoteluri, clădiri, păduri, animale, respectiv paznici de vânătoare, personal forestier, de medicină veterinară, ajutori de vânătoare, gonaci, cameramani etc. Va fi necesară rechemarea forței de muncă migrată în vest și dacă nici aceasta nu ar fi suficientă, România ar putea chiar să devină importator de forță de muncă străină, pentru că odată cu turismul de vânătoare se va dezvolta și industria de prelucrare a blănurilor, pielii, a trofeelor, din ale căror exporturi vom putea avea un venit considerabil.
(va urma)
