ASA Târgu-Mureș și-a întrerupt seria de trei victorii consecutive

Distribuie pe:

Cele trei victorii consecutive obținute în ultimele etape de ASA Târgu-Mureș, în Liga 2 la fotbal, au fost date uitării sâmbătă cu o înfrângere cu trei goluri încasate. După 4-2 cu Olimpia, 2-1 cu UTA și 4-1 cu Pandurii, jucătorii lui Marius Popescu s-au prezentat execrabil la Timișoara, acolo unde nu au reușit niciun gol și au pierdut la scor de forfait în fața Politehnicii. Ultimul eșec al mureșenilor fusese tot cu 3-0, la Călărași, cu Dunărea. Antrenorul mureșenilor, Marius Popescu, a recunoscut că Timișoara merita victoria. „Am început mai evaziv. Drumul a fost foarte lung, ne luptăm să ținem situația sub control. Am avut momente bune, dar am oscilat în comportament și, pe greșelile noastre, am oferit avantaj echipei adverse, care își merită locul. E o echipă harnică, ambițioasă, ca tot ce se întâmplă în jurul ei, contextul creației ei. Fotbalul te pedepsește dacă nu ești prezent și dacă nu abordezi fiecare fază, măcar cu ceea ce cere", a afirmat Marius Popescu la finalul meciului susținut pe stadionul Știința. În meciul de la Timișoara, ASA Târgu-Mureș a pierdut cu 3-0 după golurile marcate de Alin Ignea (45), Ionuț Plămadă (76) și Marius Staicu (90). Pentru ASA au evoluat: Moga - Băjan, Candrea (cpt.), Kilyen, Mendy - P. Iacob, Petriș (Mijokovic 68) - Al. Stoica (Chirlejan 90+1), D. Panait, C. Sîrbu - Petra (R. Iliescu 87). Rezervă neutilizată: Negrușa. La final de tur, ASA Târgu-Mureș se situează pe locul 7, cu 31 de puncte în urma a 9 victorii, 4 egaluri și 6 înfrângeri, golaverajul fiind unul pozitiv: 38-31. În prima etapă a turului, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, ASA joacă în deplasare la Știința Miroslava, ultima clasată. Alte rezultate consemnate în etapa a 19-a, Liga 2 la fotbal: Știința Miroslava - Ripensia Timișoara 3-0, CS Afumați - Academica Clinceni 1-0, Olimpia Satu Mare - Chindia Târgoviște 1-3, UTA Arad - FC Argeș 0-1, Pandurii Târgu Jiu - Dacia Unirea Brăila 3-3, Foresta Suceava - Luceafărul Oradea 3-0, Dunărea Călărași - Metaloglobus București 1-0, AFC Hermannstadt - Sportul Snagov 2-0 și CS Balotești - CS Mioveni 0-3.

Lasă un comentariu