Oraşul Ungheni a îmbrăcat straie de sărbătoare!

Distribuie pe:

Miercuri, 6 decembrie, la ceas de seară, în faţa Primăriei din Ungheni, s-a dat startul la iluminatul festiv! Bradul de Crăciun, mândru împodobit „cu steluţe mii", şi ghirlandele de beculeţe multicolore vor bucura privirile locuitorilor, dar şi pe ale celor care vor tranzita localitatea în zilele de sărbătoare care urmează.

Ca în fiecare an, primarul oraşului, dl Victor Prodan, prezent la acest moment emoţionant, a adresat întregii comunităţi urări de sănătate, prosperitate şi sărbători cu pace şi bucurie, alături de cei dragi.

Elevii Şcolii Gimnaziale „Emil Drăgan" au susţinut un program de colinde tradiţionale, iar seara s-a terminat cu un foc de artificii.

Gospodar şi extrem de ambiţios, primarul de Ungheni se bucură de apreciere şi respect din partea cetăţenilor, remarcându-se prin modul în care, alături de echipa din cadrul instituţiei pe care o conduce, a reuşit să schimbe faţa oraşului, ducând la bun sfârşit importante lucrări de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii (şi nu numai) în Ungheni şi în localităţi aparţinătoare (Vidrasău, Cerghid, Cerghizel, Recea, Şăuşa).

Lasă un comentariu