Un altfel de Crăciun - La Casa de tip familial din Câmpenița

Distribuie pe:

Un altfel de Crăciun va fi pentru copiii de la Casa de tip familial din Câmpenița, aparținând Centrului „Negrescu Marin" și D.G.A.S.P.C. Zâmbete, dragoste și lacrimi de bucurie: un amalgam de emoții se puteau citi pe fețele copilașilor, care i-au așteptat cu nerăbdare pe cei 12 elevi ai clasei a III-a C, împreună cu dna învățătoare Gábor Lizetta, la sfârșitul săptămânii trecute. Părinții clasei s-au mobilizat exemplar și au dus cu mașinile lor personale zecile de cutii de cadouri adunate cu ocazia activității caritabile „Shoe Box", organizată de Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu" în cadrul Campaniei S.N.A.C. „Și tu poți fi Moș Crăciun", aflăm de la dna învățătoare Gábor Lizetta.

A fost o zi de neuitat pentru toți participanții, cu bucurii și momente inedite pentru copiii care vor petrece acest Crăciun fără părinții lor biologici, într-un mediu poate mai călduros, cu „familia" care se ocupă momentan de educarea și creșterea lor. „E mai bine aici, pentru că aici nu sunt bătut", ne-a spus un micuț în timp ce se uita mirat cum elevii noștri invadau camera lor cu munți de cutii de cadouri.

Elevii clasei au fost sensibilizați de aceste momente și au colindat cu entuziasm copilașii retrași pe o canapea, după care le-au oferit un miniconcert din fluier, interpretând colindele cu mare seriozitate. Elevii și-au dat seama că nicăieri nu este mai bine decât acasă, cu familia, în căldura căminului oferit de mama și tata, astfel prețuind mai bine familiile lor iubitoare și protectoare.

La sfârșitul momentului artistic, elevii au fost serviți cu sucuri, dulciuri și au primit și ei cadouri: felicitări de Crăciun și un pom de Crăciun pentru sala de clasă, confecționat cu migală din hârtie, de mânuțele harnice acestor copii, îndrumați de „mama" lor actuală.

Lasă un comentariu