Pentru a doua oară, în șase luni, PSD își demolează propriul guvern!

Distribuie pe:

Și premierul Mihai Tudose a plecat! Sub presiunea unor mahări din PSD, Tudose a demisionat spunând: „Merg la Palatul Victoria să-mi iau lucrurile!".

Oare n-a cedat Tudose prea ușor? A făcut pasul înapoi în fața incompetenței! În fața puterii abuzive! În fața puterii politice! Fostul premier Grindeanu, demis, și el, prin moțiune de cenzură, a procedat, și bine a făcut, altfel. Tudose a procedat ca în bancul, de pe vremuri, cu milițianul și gardul. Cel mai deștept cedează!

Ce i se reproșează lui Mihai Tudose? Puține vini reale. Cică nu și-ar fi asumat votul legilor Justiției, plus alte născociri ale puterii PSD - Dragnea. Adevărul este altul. Într-un fel, el și-a făcut-o, cerând demisia ministrului Internelor - Carmen Dan, care l-a mințit, mai ales în privința acelui nenorocit agent prins cu mâța-n sac, un pedofil! De-acolo a plecat, de fapt, totul. Acesta-i adevărul! Pentru Carmen Dan, Dragnea a sacrificat o guvernare! Nu-i, oare, prea mult? Chiar nu contează că România este aruncată într-o situație de risc?

Care au fost personalitățile, liderii politici de prin județe, de partea lui Tudose, până la capăt? Au fost: Oprișan, Vlase, Stroe, Ciolacu, politicieni cu greutate, care au considerat că, orice s-ar întâmpla, pentru unitatea partidului, Mihai Tudose trebuie să rămână în fruntea Guvernului. S-au abținut de la vot, deși poate din partea lor se aștepta o altă poziție: Codrin Ștefănescu, Bădălău (omul numărul 2 în PSD), Bănicioiu, Țuțuianu. Împotriva lui Tudose s-au situat Firea, primarul general al Capitalei, ajutată, substanțial, de doi generali, Olguța Vasilescu, Carmen Dan, Manda și alții, votanți pentru retragerea sprijinului lui Tudose. Ciudat! Nouă din 15 președinți de prin județe, au votat împotriva lui Liviu Dragnea sau s-au abținut. Iar Dragnea, și de data aceasta, rămâne în picioare!

Așadar, românii naivi se așteptau la o execuție politică a lui Liviu Dragnea și a ieșit cam cu totul altceva. Iar România, pentru a doua oară, în șase luni, a rămas fără guvern! Dovadă că, în România, în care, de două ori PSD își dărâmă două guverne (Grindeanu și Tănase), nu este stabilitate, acesta-i singurul adevăr dovedit. Aceasta-i și părerea din presa europeană!

Doamne, în ce Românie am ajuns să trăim? Privindu-i pe nepricepuții guvernanți de azi, îmburcați politic în posturi atât de importante, nu putem să nu ne întrebăm, într-o întoarcere în timp: unde sunt acei miniștri, acele personalități din guvernele dinainte de decembrie 1989: Corneliu Mănescu, Ștefan Andrei, Ioan Avram, academicianul Maluța, niște adevărați profesioniști?!

Ce declara Liviu Dragnea, imediat după decizia Comitetului Poliție Executor al PSD? „A fost o discuție lungă, serioasă!", fiind prea puțin dispus să vorbească despre conflictul între partid și guvern, cel din interiorul guvernului, din interiorul partidului. „Eu nu voi face nicio propunere pentru un alt nou premier. Se vede că am mână proastă!".

Ce urmează? Bogdan Rareș consideră că „PSD și-a dat, definitiv, foc la valiză!". Din păcate, după cum se vede, PSD-iștilor le place să fie conduși prost, mințiți, înșelați. Oare chiar să-i ducă gândul, pe liderii PSD, spre eliminarea, după Tudose, și a președintelui Klaus Iohannis? Așa se vorbește! Chiar să se gândească ei la o lovitură dată la Cotroceni? După cât îi duce mintea, s-ar putea! N-ar fi nicio mirare într-o Românie în care, din păcate, unii lideri PSD judecă precum într-o țară bananieră! E, totuși, fără precedent ca un partid aflat la guvernare, în urma unei victorii răsunătoare, la alegerile parlamentare, să-și dărâme, de două ori, propriile guverne. Interes național nu există! Există doar interes de partid și personal. Așa se face că România ajunge să parcurgă o criză politică majoră, declanșată tocmai de partidul de guvernământ. Ceva parcă începe să amintească de o situație din lumea a treia.

Iar Liviu Dragnea triumfă, se umflă în penele șmecheriilor și ale scenariilor lui rocambolești. N-a pus el 77 de secretari de stat de prin Dâmbovița și împrejurimi? Un spate puternic pentru Liviu Dragnea! Însă, în afară de păstrarea puterii, PSD n-a făcut nimic. N-a existat nicio preocupare pentru un spital, nu s-a finalizat vreo autostradă, guvernanții nereușind să-și împlinească vreun angajament! PSD, spunea un analist politic, „Nu-i partid nici de stânga, nici de dreapta!". Cineva spunea că PSD a ajuns un fel de manea penibilă! Interes național? Chiar cunosc ei sensul acestei sintagme? Se petrece ceva jalnic! Au dovedit că ei, guvernanții PSD, conduc prost România!

Ce ar putea să urmeze? Ioan Rus, personalitate clujeană importantă și influentă, îl face praf pe Liviu Dragnea, referindu-se la o alianță PSD-UDMR, despre care tot mai mult se vorbește. Să iasă la iveală adevărul?

Cine sunt ei, acești guvernanți, incompetenți? Niște nulități! Niște nepricepuți, aruncând România spre un final toxic, amenințător!

Dictatura Dragnea continuă! Insul e în stare de orice. Ceea ce-l determină pe Ioan Rus să afirme: „Dacă PSD va da mâna cu UDMR, va fi prăpăd!".

„Totuși - spunea cineva -, România nu-i județul Teleorman!". Da, Liviu Dragnea este un manipulator politic rar întâlnit. Însă - nu se zice -: „Orice naș își află nașul!"? Dosarele lui penale sunt însă acolo, unde le este locul, indiferent cine va fi viitorul premier!

P.S. 1. Păcat că PSD-iștii, implicați total, în scandalul din partid, au uitat, cu totul, că gâlceava lor avea loc tocmai de Ziua Culturii Naționale, identificată cu ziua nașterii poetului național - Mihai Eminescu. Pentru ei asta nu contează! Doar PSD! 2. Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a sosit în România, într-o vizită oficială, tocmai când premierul Mihai Tudose era demis. S-a creat o situație delicată. Chiar penibilă! Până la urmă, premierul Japoniei a fost primit de președintele Klaus Iohannis.

Lasă un comentariu