Unirea românilor într-un singur stat în 1918 a fost pregătită cu secole înainte, pentru că ea însemna o străduință firească pentru cei de aceeași origine și limbă, de pe ambele versante ale Carpaților, să trăiască și politicește împreună, așa precum o realizau la întrunirile lor comune străbune de culmile dealurilor. Unitatea tuturor românilor a existat dintotdeauna și sperăm că va exista pentru totdeauna. Se poate spune, fără greșeală, că Biserica Ortodoxă Română a fost tot timpul, mai ales acum la 1 Decembrie 1918, alături de toți românii și, implicit, alături de statul român.
„La proclamarea unirii de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, erau prezenți ierarhii români, semnând declarația că proclamă unificarea tuturor românilor și vestind lumii noua Evanghelie a unității românești". Dr. Nicolae Bălan de la Sibiu preciza: „Biserica română a împărtășit aceeași soartă cu poporul românesc, spre păstrarea unității sufletești a neamului de ambele laturi ale Carpaților". Congresul preoților din Mitropolia Sibiului, întrunit la 19 martie 1919, a pus în discuție înființarea Societății clerului, pentru ca, sprijinind unitar unificarea organizației bisericești, să fie susținută și unitatea politică. Cu acest prilej, prof. I. Lupaș mai sublinia că preoțimea română din toate provinciile Patriei întregite manifestă, alături de popor, un interes luminat și statornic față de problema unificării: „Ținta asta este: ridicarea bisericii strămoșești la acest nivel înalt de moralitate și cultură, care să-i facă posibilă îndeplinirea misiunii ei naționale și dumnezeiești în viața neamului românesc".
Consfătuirea de la Sinaia, Congresele preoțimii și sesiunea Sfântului Sinod din 1919 au precizat că: Biserica stă alături de popor, că unitatea bisericească și cea politică își împletesc străduințele spre binele poporului, că România întregită urmează să fie sprijinită printr-o Biserică Ortodoxă Română autocefală și ca bază pentru viitorul Statut de organizare, va servi Statutul șagunian. Consistoriul Suprem bisericesc, în ședința din 5 mai 1920, a reafirmat sprijinirea integrală a României întregite, odată cu el, împreună cu Sfântul Sinod, au devenit organe centrale de unitate ale Bisericii Ortodoxe întregite și, deci, lor le aparține dreptul de a alcătui Legea pentru organizarea bisericească. La 18 septembrie 1920 s-a întrunit Constituanta bisericească la București, cu scopul de a defini viitorul Statut, modalitatea respectării statutului șagunian, păstrarea autonomiei și colaborarea cu statul.
Era limpede pentru orice credincios și cleric ortodox că unitatea Patriei și unitatea bisericească sunt două aspecte ale aceleiași esențe românești. De aceea, se trezea doar rezerva ca fluctuațiile politice să nu atingă și principiile fundamentale ale Bisericii strămoșești. Stăruind pentru buna înțelegere între Biserică și Stat, pentru împlinirea concomitentă a unității, Mitropolitul Primat Miron Cristea a cerut ministrului cultelor C. Banu ca și preoții să fie ridicați alături de ceilalți slujbași similari ai țării.
Iată, așadar, episcopul Miron Cristea, care mai târziu a devenit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a jucat un rol important în vâltoarea evenimentelor care au premers realizării unității naționale a tuturor românilor, el fiind implicat direct în lupta pentru realizarea marelui ideal al românilor de pretutindeni și, de asemenea, a fost prezent activ la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.
