Serena Williams, OUT din întreg clasamentul WTA! Americanca va avea nevoie de wild-carduri pentru a participa la turnee

Distribuie pe:

Americanca Serena Williams, 36 de ani, a fost scoasă din clasamentul WTA! Fostul lider mondial a pierdut și ultimele 2.000 de puncte pe care le mai avea, după ce a absentat de la Australian Open. În aceste condiții, pentru că nu mai are nici măcar un punct, WTA a decis să o scoată din clasament. Americanca va avea, așadar, nevoie de wild-carduri pentru a putea participa la turnee. Primul l-a primit deja pentru turneul de la Indian Wells din luna martie. Americanca nu va mai avea, însă, statut de cap de serie, ceea ce înseamnă ca va întâlni jucătoarele favorite încă din primele tururi. În aceste condiții, există o posibilitate destul de ridicată să vedem un meci între Simona și Serena încă din primele tururi.

Serena și-a dorit să ia startul la primul mare turneu al anului, Australian Open, încercând să-și apere trofeul cucerit în 2017, dar forma fizică nu i-a permis și a preferat să-și continue pregătirile, chiar dacă a disputat, înainte de startul competiției de la Melbourne, un meci demonstrativ, la Abu Dhabi, pierdut cu 2-6, 6-3, 5-10 în fața Jelenei Ostapenko. În septembrie 2017, Serena a dat naștere unei fetițe.

Lasă un comentariu