Cumpărătorii vor achita, separat, garanție pentru ambalajele reciclabile!

Distribuie pe:

Pe site-ul oficial al Ministerului Mediului a fost pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor și a Legii nr. 249 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, care prevede, printre altele, aplicarea unui preț separat, de doi lei, ca garanție pe ambalajele reciclabile.

„Operatorii economici care introduc pe piața națională produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile sunt obligați să aplice sistemul de garanție pentru ambalajele respective la o valoare unitară de 2 lei pe bucată și să asigure preluarea ambalajelor reutilizabile de la utilizatori sau consumatori.

Sistemul de garanție este sistemul prin care cumpărătorul, la achiziționarea unui produs ambalat, plătește vânzătorului o garanție sub forma unei sume de bani care îi este rambursată atunci când ambalajul este returnat.

Operatorii economici care comercializează produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile sunt obligați să primească ambalajele reutilizabile la schimb sau să ramburseze, la solicitarea cumpărătorului, valoarea garanției.

Ambalajul primar este definit ca ambalaj conceput și realizat pentru a îndeplini funcția de unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau consumator, în punctul de achiziție.

În prețul final al produsului va trebui să fie evidențiat prețul acestei garanții în valoare de 2 lei, operatorii economici fiind obligați să arate care este prețul produsului și garanția de reciclare, separat, și să informeze cumpărătorul că ambalajul respectiv e reutilizabil și cum poate fi preluat pentru a fi refolosit, dar și faptul că va primi cei 2 lei înapoi dacă venim cu el la reciclare", prevede proiectul.

Din păcate, cel puțin deocamdată, proiectul nu precizează care sunt ambalajele primare.

O altă prevedere a proiectului de ordonanță precizează: „Autoritățile administrației publice locale au obligația să atingă, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din masa totală generată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării".

De asemenea, și constructorii trebuie să recicleze 70% din deșeuri: „Titularii pe numele cărora au fost emise autorizații de construcție și (sau) desființări au obligația să gestioneze deșeurile din construcții și desființări astfel încât să atingă progresiv, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de rambleiere care utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa cantităților de deșeuri nepericuloase provenite din activități de construcție și desființări, cu excepția materialelor geologice naturale definite la categoria 17 05 04 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE".

Persoanele sau organizațiile interesate pot transmite opinii, propuneri sau sugestii, până la 16 februarie 2018, la Ministerul Mediului, Direcția Generală Deșeuri, Situri Contaminate și Substanțe Periculoase, telefon 021/408.95.94, persoane de contact Cosmin Dorin Teodoru (director general al Direcției Generale Deșeuri, Situri Contaminate și Substanțe Periculoase), Flavius Ardelean (consilier personal cabinet viceprim-ministru), și Ionela Diana Petcu (consilier superior) sau la adrsele de e-mail Cosmin.Teodoru@mmediu.ro; flavius.ardelean@mmediu.ro; diana.celea@mmediu.ro.

 

Lasă un comentariu