Sighișoara - O PARTE A ZIDULUI CETĂȚII MEDIEVALE S-A PRĂBUȘIT!

Distribuie pe:

Duminică, 4 februarie, în jurul orei 23, camerele de supraveghere au surprins prăbușirea a 4,6 metri din zidul de incintă al Cetății, informează municipalitatea.

La fața locului s-a deplasat primarul municipiului, Ovidiu Mălăncrăvean, care a dispus luarea măsurilor de urgență, izolarea zonei și convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

În ziua următoare, s-a trecut la executarea unor lucrări de sprijinire a zidului și au fost informate autoritățile de resort: Ministerul Culturii, Inspecția de Stat în Construcții, Direcția Județeană pentru Cultură și Instituția Prefectului - Județul Mureș.

În urma discuțiilor s-a convenit ca un specialist în domeniul restaurării și conservării monumentelor istorice să se deplaseze la Sighișoara pentru a efectua o expertiză tehnică, urmând ca porțiunea de zid să fie refăcută de urgență, precizează reprezentanții municipalității.

„Menționăm faptul că, din documentația istorică existentă - planuri ale cetății din anul 1750 - rezultă că, în zona prăbușirii zidului de incintă, în vechime, au avut loc alunecări de teren, iar lucrările edilitare de refacere au fost efectuate în anul 1858", se arată în comunicatul dat publicității.

Totodată, locuitorii de pe strada Zidul Cetății, porțiunea cuprinsă între Turnul Cizmarilor și Turnul Croitorilor, sunt rugați să-și parcheze autovehiculele în curte/garaje sau, dacă nu este posibil, în afara perimetrului cetății, iar pubelele pentru colectarea deșeului menajer să le depoziteze, în vederea ridicării acestora de către operatorul de salubritate, pe strada Tâmplarilor.

Lasă un comentariu