Efervescența afectivă ce caracterizează acest an jubiliar al aniversării unui secol de existență a României unite și întregite, cu unele sincope cauzate de pierderea vremelnică a autonomiei unor ținuturi, precum a fost Transilvania, iar altele și în prezent, resuscitează și reînvie din subconștientul colectiv național cel mai puternic sentiment și cea mai puternică emoție colectivă, sentimentul național, ca sentiment identitar și măsură a adevărului istoric. Un asemenea sentiment nu putea să apară și să se consolideze pe fondul unor minciuni și negocieri politice, după cum voiau mai marii timpului, ci el s-a creat pe fondul conștiinței unitare care nu a irumpt din corpul social național într-un anumit istoric de cotitură - la răspântia istoriei, ci s-a clădit în timp pe istorie și adevăr. Un asemenea sentiment, mai mult ca oricând astăzi ar trebui să devină un liant social, civic și moral ce are menirea să întărească și să consolideze coeziunea națională și a spiritului de solidaritate națională, tot mai vulnerabilizate în prezent, doar asemenea valori naționale fiind în măsură să ne confere o asemenea identitate culturală, dincolo de mitologie, purtând amprenta strămoșilor noștri, cu o istorie multimilenară în acest colț mirific al spațiului planetar.
Dar unitatea conștiinței neamului românesc nu a rămas integră de-a lungul istoriei, cu atât mai puțin după etapele încercărilor eșuate ale unirii și reîntregirii țării. De remarcat, pentru cei mai puțin cunoscători ai propagandei comuniste, este teoria lui Mihai Roller, care în lucrarea „Istoria R.P.R", nu a făcut nicio referință la importanța actului Unirii din 1918, un asemenea eveniment epocal fiind dus în derizoriu, chiar condamnat, adevărul fiind altul decât cel pe care l-a consacrat istoria, însuși istoria, fiind după unii istorici, o înșiruire de mituri, mai mult sau mai puțin adevărate, sub raport logic și istoric. Cel care avea să vadă în istorie o asemenea înșiruire de mituri golite de conținut, este același autor, Lucian Boia, care în anul 1984, în Tribuna României, în articolul Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, avea o cu totul altă părere despre Marea Unire, „fiind încununarea evoluției milenare istorice românești". Oricine își poate da seama că metamorfozarea unui adevăr istoric despre același eveniment național, cu un pronunțat grad de subiectivitate, ține mai mult de cel care îl emite, presupunând asemenea fizicii subcuantice un anumit grad de incertitudine și suspiciune, care aplicată domeniului social, nu numai că accentuează caracterul probabilistic al evenimentului, ci poate chiar să-i schimbe valoarea de adevăr. Demers la care au recurs și acești propagandiști care au mistificat adevărul istoric, în mod deosebit acei „mercenari intelectuali" ce deserveau interesele marelui imperiu sovietic și a regimului comunist din Republica Populară Română, precum a fost „istoricul de serviciu" M. Roller, care prin deformarea voită și interesată a adevărului istoric, a creat un adevărat mit al poporului salvator și eliberator sovietic, falsificând istoria națională în general, ai cărui conducători au condamnat Marea Unire, considerând-o un act samavolnic și nu unul de justiție istorică și politică.
Pe o asemenea poziție se situează și pretinsul reformator al adevărului istoric, Lucian Boia, care nu numai că încearcă să deformeze adevărul istoric cu privire la însemnătatea istorică a Marii Uniri, ci dimpotrivă, întreține o propagandă negativă, încercând un asemenea demers manipulator chiar în rândul elevilor și profesorilor, asemenea unui „guru spiritual" din cadrul unor grupări pseudoreligioase, unicul deținător al adevărului absolut. Iată ce spune acest istoric român contemporan: „Elevii află de la unii dintre profesorii lor că visul de aur al românilor, idealul lor de veacuri, ar fi fost unitatea. Dincolo de neadevăr, dincolo de ceea ce este, conștient sau nu, o manipulare politică prin istorie, se mai ascunde aici un viciu grav: lipsa responsabilității". Faptul că unele evenimente istorice au căpătat dimensiuni ce depășeau valoarea de adevăr, este un adevăr de necontestat, a merge însă, până a afirma că marea Unire nu este decât un „mit al unității", după cum este considerată Marea Unire de autorul obsedat de mitologie și imaginar, ni se pare nu doar o denigrare a adevărului istoric, ci un act de trădare în fața acestui adevăr, susținut de acest sentiment unitar și identitar al poporului român.
Astfel unele teritorii, cu mare miză istorică, legată de adevărul obiectiv și nu părerile personale ale unor slujitori ai minciunii și delațiunii, s-au constituit fie un „litigiu istoric", fie un „spațiu complementar" (teză regăsită în lucrarea lui L. Boia, „România, țară de frontieră a Europei"), care de-a lungul istoriei milenare a devenit pentru popoarele acestui spațiu (transilvănean și basarabean), un adevărat „Nod Gordian", care desfăcut fiind, asemenea „Cutiei Pandorei", va spune lucrurilor pe nume, fără menajamente, conducând la unele adevăruri corespondente cu realitatea istorică, și nu cu imaginația și dorința unora. A unei istorii construite și nu contrafăcute în cancelariile unor imperii sau prin pana otrăvită a unor pseudoistorici, în virtutea mizei și a adevărului istoric obiectiv, și nu subiectiv, după cum clamează istoricul citat, Lucian Boia, în lucrarea „Istorie și mit în conștiința românească". Lucrare unde fără nicio reținere afirmă că „nu există istorie obiectivă, și nu numai că nu există, dar nici nu poate exista". O asemenea premiză logică conduce în mod inevitabil la o concluzie corespondentă cu valoarea de adevăr a acestor premize, alterând adevărul obiectiv, mai mult sau mai puțin acceptat, sau chiar dorit și recunoscut, ceea ce impune din partea celor care apără falsul istoriei să recurgă la deformare și manipulare, în raport cu propriile interese naționale, și/sau de grup. Un asemenea proces prin care se pierde conștiința națională identitară și valorile culturale și spirituale naționale, este procesul globalizării, proces care conduce la accelerarea sindromului entropiei naționale, inducând un impact globalizat, afectând nu doar popoarele și națiunile luate în mod separat, ci întreaga omenire.
