Sportiva aceasta chiar își merită banii! Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii are cel mai mare salariu al unui bugetar român!

Distribuie pe:

Cristina Neagu (29 de ani), de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii, primește 22.000 de euro în fiecare lună de la CSM București. Interul stânga se uită, astfel, de sus la vedetele de la FCSB, e depășită doar de Ibrahima Balde (CFR Cluj) în topul celor mai bine plătiți sportivi din România și are cel mai mare salariu al unul bugetar român. Venită la București în luna aprilie a anului trecut cu obiectivul declarat de a câștiga Liga Campionilor cu o echipă românească, Cristina Neagu încasează 101.649 de lei în fiecare lună, echivalentul a 22.000 de euro, anunță Gazeta Sporturilor, care scrie că salariul brut al celei mai valoroase handbaliste a României se ridică la 120.962 de lei pe lună. În momentul venirii lui Neagu la CSM București, s-a speculat că interul stânga ar primi 300.000 de euro pe an: „Chiar dacă au fost discuții multe despre contractul meu de la CSM, practic, asta a fost prima discuție, că vin să joc pe bani publici, că nu știu ce salariu o să câștig. Sumele vehiculate în presă nu sunt adevărate, în al doilea rând nu aș putea eu să spun ce salariu câștig, pentru că este confidențial, dar eu nu am venit la CSM pentru bani. Câștigam foarte bine și în Muntenegru și duceam o viață liniștită și lipsită de griji. Am venit la CSM pentru că am încredere în acest proiect și în această echipă. Poate câștiga din nou Liga Campionilor și vreau să îmi îndeplinesc acest vis", spunea Neagu, în luna septembrie a anului trecut, pentru Telekom Sport.

Lasă un comentariu