Își amintea Înaltul Bartolomeu, scriitorul Valeriu Anania - și nu o dată a rostit înțelepte cuvinte de învățătură pornind de la această idee - cum îl povățuia evlavioasa sa mamă, îndemnându-l decât să întindă în unt și să aibă capul în pământ, mai bine să întindă în sare și să se uite cu capul sus la soare. Numai că de atâtea ori chiar această privire în sus, semn al demnității, este împinsă spre încovoiere. Se întâmplă când zvârcolesc în jur atâtea umbre ale atâtor nelegiuiri, apăsând și capul spre nodurile pământului. Vina, după voci credibile, o poartă politicul care nu este în legea lui cea dreaptă, dând cu barda în pâine, mângâind, în schimb, tăișurile vanităților și ale ambițiilor egoiste.
Spre a nu fi acuzat, prea tare, de opinii în nume propriu, în legătură cu politicul zilei, merg înspre publicistica vizionară a lui Mihai Eminescu (iar!), aflând cum definește Marele Poet politica strâmbă, exersată prin rivalități și ostilitate, prin ipocrizia cu care rostește numele patriei și numele libertății; politica ce se îndeletnicește cu „stârpiciunea intelectuală " ce atinge inima țării. Politica fără temei, viziune, răspundere, e, în comentariul eminescian, răul cel mare. Cei care reprezintă o asemenea politică, scrie Eminescu, sunt cei care n-au învățat „nimic serios în viață". Cu alte cuvinte, sunt cei care nu cunosc dimensiunea adâncului, fiind și ași ai hazardului .
Revenind la reflecția de la începutul însemnărilor noastre, așezând-o în respirația zilei, vedem râul celor care nu întind în sare, ca, apoi, să se uite cu capul sus la soare. Ei, care sunt încântați de plutirea firelor de praf peste zgura zilei, ridică paharul în numele lucrurilor întoarse pe dos. Căci spune Mihai Eminescu: „Stan găsește azi o pungă înainte de a fi pierdut-o Bran. Care-i urmarea judecătorească? Se descoperă lucrul și Stan mănâncă mai întâi bătaie de la primar și de la subprefect, apoi e închis preventiv." ; pierde două luni de vară, iar când se întoarce acasă își găsește ogorul pârloagă și via în paragină, dările neplătite, cu un cuvânt e ruinat, pentru că a găsit o pungă înainte de-a o fi pierdut Bran...
Mă opresc aici, bucurându-mă că am mai stat un timp lângă Marele Dascăl, înțelegând și mai bine reflecția evlavioasei mame a Înaltului Bartolomeu.
