Muritorii, Izvorul şi Liberul arbitru

Distribuie pe:

„DUMNEZEU nu e numai Putere şi Izvor nesecat de puteri, ci totodată şi Lumina nestinsă, şi Ştiinţa, Ştiinţa a toate; cu cât mai mult înţelegem, cu atât mai mult ne apropiem de Fiinţa Dumnezeiască, cu atât mai vârtos ni se înalţă inima către Dumnezeu, cu atât mai în deplin îi cuprindea cu mintea fiinţa atotcovârşitoare".

Constantin Banu (sec. XIX-XX), scriitor, om politic. Publicist de anvergură naţională, monarhist şi anticomunist, a avut realizări care depăşesc perioada lui de activitate şi au stârnit ecouri mai ample decât stricta sa biografie, dar nu a rămas doar un scriitor în sensul strict al cuvântului. Creaţia sa ţine, mai evident, de ceea ce defineşte conceptul de „poli-literatură de frontieră" definită ca o largă arie scripturală care integrează publicistica, aforismele şi cronicile dramatice. Este singurul scriitor român afirmat exclusiv prin literatura morală. Ctitor al revistei „Flacăra" (1911), revistă culturală de orientare elitisă şi liberală (Furată ulterior de comunişti şi reorientată după Revoluţia din 1989).

***

„Dumnezeu este punctul de tangenţă dintre zero Şi infinit".

Alfred Jarry (1873-1907), a fost un scriitor francez. Opera sa literară care se înscrie în domeniul absurdului, grotescului, este considerată ca precursoare a suprarealismului.

***

„Dumnezeu care nu poate fi văzut de muritori, se priveŞte prin lucrurile sale".

Aristotel (384-322 î.Hr.), a fost cel mai de seamă filosof al Greciei, dascălul lui Alexandru Macedon, clasic al Filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al şcolii peripatetice. Deşi bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia şi a dezvoltat-o, putându-se cu siguranţă afirma că Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

***

P.S. „Lăudaţi pe Domnul căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui"! (Psalmi 107,1).

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

 

Lasă un comentariu