DE CE TAC SECURIŞTII

Distribuie pe:

Deşi se află în spatele gratiilor, Sorin Ovidiu Vântu urmăreşte cu atenţie tot ceea ce se întâmplă pe scena politică românească, expunându-şi opiniile cu promptitudine pe pagina proprie de Facebook.

În ultima postare, se referă la proiectul de lege care va permite defrişarea parcurilor naturale. Iată ce scrie Vântu, în timp ce îşi ispăşeşte pedeapsa de opt ani de închisoare, primită în dosarul FNI.

„S-a dat liber la tăierea copacilor din parcurile naturale, printr-o lege care a trecut deja prin Senat. Animalele care îşi pierd habitatul vor fi nevoite să iasă la drumul mare în căutarea hranei. Madam ministru de la Mediu va da ordin să fie împuşcate imediat şi fără somaţie pentru tupeul de care dau dovadă. Încă o resursă de care ai fi putut beneficia, generaţie, se duce dracului.

Care ar fi raţiunea economică a statului român de azi? Niciuna. Care este raţiunea liderilor politici care au impus o asemenea monstruozitate? Şpaga. Şpaga de la cei care vor obţine licenţele de exploatare. Cine sunt cei care au avut câştiguri enorme din tăiarea pădurilor noastre? Ce implicare are Iohannis? Ăsta e blatul Iohannis-Dragnea suspectat de presă? Acesta este motivul pentru care „minunaţii" noştri securişti n-au scos o vorbă despre şmenul cu firma intermediară a gazului de la Marea Neagră?

Generaţie, aici este vorba despre sume imense de bani pe care politicieni corupţi până-n măduva oaselor şi le bagă în buzunar şi ferească Dumnezeu să-i încurce sau să-i ancheteze cineva!

Îmi pare rău pentru profesorul Tudorel Toader, care n-a înţeles adevărata miză a îndepărtării lui Kovesi. Îmi pare rău pentru tinerii sau mai vârstnicii jurnalişti care, crezând cu sinceritate în lupta lor împotriva nedreptăţilor, au netezit drumul acestor derbedei. Kovesi nu este o fiinţă minunată, a făcut o grămadă de porcării, fie de capul ei, fie la ordin, dar ea, împreună cu instituţia ei, au devenit o adevărată sperietoare pentru cei care se înfruptă din tunuri de asemenea dimensiuni.

Tragedia, băi generaţie, nu este aceea că fură, ci că, pentru a putea fura, distrug. O ţară se poate dezvolta exact atât de mult pe cât îi permite energia de care dispune. Prin înstrăinarea gazului de la Marea Neagră, se distruge capacitatea de dezvoltare a ţării. Prin tăierea pădurilor, distrugi viaţă, distrugi frumuseţe, distrugi compasiunea şi umanismul din fiinţa naţiei tale.

Faptul că cele două televiziuni au difuzat pe post celebrele casete a fost o atitudine jurnalistică normală şi corectă, chiar dacă farfuza şi cocalarul de frate-su sunt două specimene nedigerabile. Asta ajută la prevenirea altor derapaje.

Faptul că totul a fost direcţionat către Kovesi este incorect. Asta a fost făcută din dorinţa de răzbunare a celor doi patroni, Ghiţă şi Voiculescu, fără ca vreunul dintre ei să îşi dea seama ce serviciu uriaş le fac lui Dragnea, Iohannis, Tăriceanu. Dacă pe Ghiţă îl înţeleg, anvergura lui fiind destul de modestă, la Voiculescu am o nedumerire: cum de nu a înţeles, la anvergura lui, că este folosit ca un fraier pentru a se acoperi uriaşele tunuri pe care ăştia le dau? Mă îndoiesc sincer că i-au promis şi lui acţiuni la firma care va tranzacţiona gazul.

Revenind la Kovesi, o pedeapsă administrativă, alta decât revocarea, se impune, fără discuţie. Revocarea este o greşeală uriaşă pe plan politic, economic şi social.

Închei, generaţie, prin a-ţi mărturisi că m-au podidit lacrimile când domnul ministru ne-a pus să închidem ochii şi să ne imaginăm prin ce suferinţe trece un tip abuzat de justiţie. Hohoteam atât de tare încât nu am mai putut auzi dacă a scos vreun cuvânt şi despre reparaţiile pe care le propune pentru abuzaţii aflaţi prin spatele gratiilor. Eu sunt sigur că totuşi a vorbit şi despre asta, fie chiar şi pentru a nu-l suspecta, ca pe atâţia alţii, de o crasă ipocrizie".

 

Lasă un comentariu