Pe urcătorul nostru drum prin istorie, Domnul Nostru cel Ceresc a pus, din loc în loc, troiţe veghetoare, care să ţină şi să îndrume neamul pe calea cea bună, care să-i întărească puterea şi credinţa, pentru ca, mai apoi, în linişte şi pace el, neamul, să-şi zidească mărirea şi gloria, întru nemurirea amintirii timpurilor cele vechi şi bătrâne.
La o astfel de Cruce de Timp, Măritul l-a pus a veghea şi a apăra moşia Ţării Româneşti pe Mircea cel înţelept, din vremile cele învechite, bătrâne, pe care, mai apoi, noi, cei din urmă, l-am numit ,,Mircea cel Bătrân"(1355-1418).
Despre el ne-a vorbit, într-o prezentare deosebită, domnul IOAN BERŢA, preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice ,,Avram Iancu", Filiala Târgu-Mureş, la data de 28.02.2018. Domnia sa a scos în evidenţă mai ales calităţile lui Mircea cel Bătrân de luptător şi apărător al hotarelor Europei, într-o vreme mişcătoare, neaşezată încă, în care ţara era prinsă în cleştele hrăpăreţ al polonilor, ungurilor, otomanilor, slavilor. Aici s-a văzut priceperea domnitorului de a încheia tratate cu vecinii, în funcţie de interesele sale, pentru a-şi asigura hotarele ţării sale şi odată cu ele şi graniţele Europei în această parte de lume, timp în care a întărit ţara „dinlăuntru" cu cetăţi, creând o armată puternică, bine înarmată şi lărgindu-i mereu hotarele.
Rând pe rând, după victorii care i-au făcut numele urcător în lume, la sfârşitul anului 1406, Mircea se apropie de vârful puterii sale, intitulându-se a fi, „mare voievod şi domn... stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi încă şi spre părţile tătărăşti şi Almaşului şi Făgăraşului, Herţeg şi domn al Banatului, Severinului şi de amândouă părţile pe toată Podunavia, până la Marea cea Mare şi stăpânitorul cetăţii Dârstorului", ţara lui având atunci cea mai mare întindere. Iar în fericitul an 1409, când îl sprijină pe Musa, unul din fiii lui Baiazid, pentru ca acesta să cucerească Adrianopolul şi să-l omoare pe sultanul Suleiman, Mircea se află în culmea gloriei şi puterii sale.
De aici înainte şi până la sfârşitul domniei, petrecută la anul Domnului 1418, Mircea va conduce ţara cu grijă şi înţelepciune, ridicându-o în fală, în lumină şi în gloria lumii. Pentru toate cele bune câte le-a făcut neamului şi ţării sale, domnul nostru cel îndrăgit de popor a rămas cunoscut tuturora ca CEL BĂTRÂN, sau cel înţelept, pentru că mari şi înţelepte i-au fost gândurile, faptele şi toate lucrările sale.
La săvârşirea lui din viaţă l-a plâns întreg norodul, deopotrivă şi străinii, recunoscându-i faptele sale cele mari, făcute în apărarea creştinătăţii. După el, puţini au mai fost domnii care să fi săvârşit fapte ce să merite a fi veşnicite în mintea şi inimile noastre. Pe el, însă, îl vom purta mereu în gând, ca icoană miruită, făcătoare de minuni, mai ales atunci când gândul, mâna şi fapta s-au adunat toate la un loc întru binele neamului său.
Şi să nu uităm niciodată că domnul Mircea,„bătrânul cela atât de simplu după vorbă, după port", şi-a pus întreaga viaţă pe altarul ţării, pentru ca să rămână neatinsă, din neam în neam „gura noastră de rai, pe-un frumos picior de plai...".
Completări deosebite au fost făcute, ca întotdeauna, de domnul LAZĂR LĂDARIU, care ne-a mângâiat, în final, sufletul, recitându-ne ,,Umbra lui Mircea la Cozia", şi de doamna FLOAREA PERŢE, cei doi întregind, prin frumoasele lor cuvinte, atmosfera acelor vremi de glorie din istoria noastră.
A fost o seară de iarnă blândă şi frumoasă la Casa Iancului, acolo unde sufletul nostru se mai alină uneori.
