„Cuvântul liber" vă aparţine! La SMURD, mor oameni cu zile

Distribuie pe:

Prea mult se spune că doctorii cei buni sunt plecaţi din ţară, şi este nedrept, pentru că avem acasă doctori foarte buni (cel puţin unii) care fac cinste breslei lor.

Scopul acestor rânduri este, însă, mersul defectuos de la SMURD Tg.-Mureş. S-a întâmplat ca, duminică noaptea, 26 februarie, să asist la neputinţa sau rea voinţa cu care un bolnav a fost tratat cât a stat acolo, aproximativ 7 ore, după care cu insistenţe şi circ a fost dus la chirurgie şi operat de urgenţă. Iar când medicul chirurg spune că abia a reuşit să-l salveze te înspăimânţi şi nu mai poţi să crezi că SMURD-ul te salvează aşa cum credeai. Este uşor să dai numele acelei tinere doctoriţe care s-a ocupat de bolnav, dar mai degrabă este vorba de organizare, de trierea bolnavilor în funcţie de gravitatea problemei de sănătate.

Această întâmplare nefericită te face să crezi că la SMURD mor oameni cu zile.

Nu este bine să dăm nume de doctori care ne tratează cu mai puţin devotament, dar al celor care respectă jurământul lui Hipocrate este de bun augur. Aşadar, dr. chirurg Sorlea, dr. de familie Jucan, asistente medicale ca Maria Frenţ sau Adina Bichiş, merită toate aprecierile pentru dăruire şi răbdare cu cei în suferinţă.

Cât priveşte semnalarea, dacă aceste rânduri pot să apară în cotidianul „Cuvântul liber", este posibil să fie un semnal de alarmă. Este posibil să se schimbe ceva în sistemul de sănătate, iar lipsa de profesionalism sau indiferenţa unor cadre medicale să nu ne mai facă reale victime!

 

Lasă un comentariu