Într-unul din textele sale, Regina Maria povestește: “Balcicul a fost întoarcerea la prima mea dragoste. Născută pe insulă, sufletul meu tânjea după mare. Ileana a moștenit această dragoste a mea. Ea aparținea Balcicului și Balcicul îi aparținea. Nu puteam să mă gândesc la Balcic fără să nu mă gândesc și la Ileana. Împreună cu ea mi-am dezvoltat și finalizat visul. Nicio bucurie nu poate fi împlinită, dacă nu este împărtășită. Copilul meu și cu mine am sădit grădinile cu multă dragoste”.
În trecut, printre înalții gutui, apa dintr-o cișmea din piatră se revărsa într-un bazin de piatră. În jurul lui erau înșirate mese și canapele din piatră. Apa din bazin se revărsa într-un lac artificial. Această grădină este botezată după numele principesei și a fost construită în perioada 1933-1937, când a fost construit întregul teren al celei mai înalte terase a Castelului. Aici, pământul din straturile de flori parcă a absorbit magia fanteziei, cu care grădinarul Jules Jannin întărește, numai din câteva hașurări, farmecul naturii. Din mâinile lui au răsărit culori extraordinare, de neatins nici măcar de imaginația omenească. În 1937, grădinarul-făcător de minuni moare la Balcic și este înmormântat alături de soția lui în Cimitirul de aramă, aflat în apropierea mării. Pentru a nu lăsa florile orfane, după moartea grădinarului, Regina a pus în grădina Principesei Ileana o placă de recunoștință cu următorul text: “Lui Jules Jannin, care a făcut ca visul meu să devină realitate în această grădină”. În acele timpuri, aceasta era cea mai frumoasă grădină din complexul regal de la Balcic.
