„Buna Vestire" este cea dintâi mare sărbătoare creştină a primăverii…

La români este consemnată în actualul Calendar Bisericesc, al celor două biserici naţionale (ortodoxă şi greco-catolică), în ultima duminică a lunii martie. Adică: în ziua de 25, reprezentând cea de-a patra zi de după capriciosul echinocţiu astronomic al acestei Primăveri (miercuri, 21 martie). Iar „Buna Vestire" prefaţează încă alte câteva mari sărbători creştine ale primei părţi a anotimpului primăvăratic: Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile, duminică, 1 aprilie); Învierea Domnului (Sfintele Paşti, duminică, luni şi marţi, respectiv: 7, 8 şi 9 aprilie); Izvorul Tămăduirii (vineri, 13 aprilie) şi Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă (luni 23 aprilie). Va urma „luna lui Floral", cu ale sale patru mari sărbători creştine, după cum urmează: Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor, joi, 17 mai); Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena (luni, 21 mai); Pogorârea Sfântului Duh (duminică, 27 mai, Rusaliile) şi Sfânta Treime (luni, 28 mai).

Aşadar, „Buna Vestire" este nu numai prima mare sărbătoare creştină a primăverilor fiecărui an, dar şi una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale românilor credincioşi, dovadă că este aleasă ca hram de pomenire şi cinstire pentru numeroase biserici, capele, troiţe, şcoli, spitale, cămine de bătrâni şi orfelinate. Şi nu întâmplător, deoarece în silabisirea frumosului şi armoniosului ei nume întrezărim auzul veştii bune transmisă de Dumnezeu neamului omenesc şi Fecioarei Maria, prin Arhanghelul Gavril, că Preafericita a fost aleasă ca din pântecul Ei să se nască Mântuitorul. Iar această Minune avea să se petreacă, cu aproape două mii de ani în urmă, în sălaşul Fecioarei Maria, din micul orăşel palestinian Galilea.

Notă: De Sărbătoarea „Bunei Vestiri", românii credincioşi ai Jinei Mărginimii Sibiului cinstesc sfântul hram de pomenire al celei mai vechi dintre bisericile ortodoxe ale satului. Cea înălţată în anul 1795. Iar, potrivit obiceiului din bătrâni păstrat, mai înainte de a trece pragul acelei vechi şi frumoase biserici, locuitorul credincios al Jinei aprinde feştila unei lumânări în tinda OSUARULUI, lăcaş sfânt de pomenire a tuturor morţilor locali, amenajat sub formă de Troiţă, încă din anul 1827, păstrător al picturilor a doi vestiţi zugravi din acele îndepărtate vremi şi vremuri: Savu Poienarul şi fiul său Simion.

PS: Şi o mărturisire mai personală! Autorul-semnatar al acestor rânduri, simte nevoia să-i adreseze „tânărului preot-pensionar" Gheorghe Şincan un gând de stimă şi de mulţumire nu numai pentru faptul că a avut norocul şi bucuria de-al fi cunoscut şi auzit slujind, predicând şi cântând înălţătoare cântări de rugăciune, dar şi pentru aparenta joacă a scrisului său gazetăresc şi literar, deosebit de inspirat şi de omenos. Alături de sincerele mele condoleanţe la trista veste a pierderii mângâierii sufletului blând şi înţelepciunii iertătore ale soţiei sale dragi! Mamă iubitoare de copii şi bunică-povestitoare de nepoţi. Dumnezeu să o aibă în buna şi ocrotitoarea Lui grijă!

Lasă un comentariu